StiripesurseSintezeÎn jur de 300 de jihadişti francezi au fost ucişi din...

În jur de 300 de jihadişti francezi au fost ucişi din 2014 în Siria şi Irak

Publicat:

Un număr de aproximativ 300 de jihadişti francezi, printre care 12 femei, au fost ucişi în Siria şi Irak începând din 2014, au anunţat miercuri surse apropiate acestui dosar, confirmând astfel o informaţie difuzată de postul de radio France Info, transmite AFP.

Dintre combatanţii francezi care au aderat la gruparea Statul Islamic (SI), 256 de adulţi au revenit în Franţa, conform datelor actualizate marţi seară, la care se adaugă 78 de minori, potrivit agerpres.

Potrivit guvernului de la Paris, în ultimii patru ani circa 1.700 de francezi au plecat în Siria şi Irak pentru a se alătura jihadiştilor. Dintre aceştia, 730 de adulţi şi 500 de copii încă se află în zonele de conflict.

Citește și : Italia : Silvio Berlusconi îl va sprijini pe Matteo Salvini pentru formarea unui guvern

Printre ultimii jihadişti francezi ucişi se află Sabri Essid, fiul partenerului mamei lui Mohamed Merah, tânărul jihadist care în martie 2012 a ucis şapte persoane, printre care trei copii evrei, în sud-vestul Franţei.


Sabri Essid (33 de ani) a fost executat de o ‘aripă dură’ a grupării SI în Siria în toamna anului trecut, după cum au declarat mai mulţi martori audiaţi de autorităţile franceze. La finalul lunii februarie, o revistă neoficială a SI a anunţat că ‘fratele vitreg’ al lui Mohamed Merah fusese ucis de o mină.

”El este considerat mort, dar este imposibil de a avea certitudinea că acest lucru este adevărat”, a explicat o sursă apropiată dosarului, adăugând că şi fratele lui Sabri, Walid Essid, a fost ‘declarat mort’ dar în alte circumstanţe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.