StiripesurseSintezeSUA sancţionează poliţia de moravuri iraniană după moartea unei tinere

SUA sancţionează poliţia de moravuri iraniană după moartea unei tinere

Publicat:

Statele Unite au anunţat joi sancţiuni economice împotriva poliţiei de moravuri din Iran şi a mai multor oficiali din domeniul securităţii, pentru “violenţă împotriva manifestanţilor” şi pentru moartea tinerei Mahsa Amini, transmite AFP, potrivit agerpres

Secretara Trezoreriei americane, Janet Yellen, a declarat că sancţiunile îi vizează pe cei vinovaţi de opresiune şi demonstrează angajamentul clar al administraţiei conduse de preşedintele Joe Biden şi de vicepreşedinta Kamala Harris de a apăra drepturile omului şi drepturile femeilor în Iran şi în întreaga lume.

Citește și : Londra promite ajutorul său militar Ucrainei până la victorie

“Poliţia moravurilor este răspunzătoare” pentru decesul în arest al tinerei de 22 de ani, reţinută pentru că a purtat un hijab în mod necorespunzător, a comunicat Oficiul pentru Controlul Activelor Străinilor (OFAC) din cadrul Departamentului Trezoreriei.

Amini, originară din Kurdistanul iranian, a fost arestată în 13 septembrie la Teheran pentru îmbrăcămintea purtată. Poliţia de moravuri are ca atribuţie impunerea codului vestimentar strict în Republica Islamică Iran, conform căruia femeile trebuie să îşi acopere în întregime părul şi nu au dreptul să poarte haine scurte, strâmte sau blugi rupţi.


Tânăra a murit la spital, în 16 septembrie. Manifestanţii care au protestat ulterior în mai multe oraşe iraniene susţin că ea a primit o lovitură cauzatoare de moarte în cap, însă oficialităţile dezmint acuzaţia şi au anunţat că vor efectua o anchetă.

OFAC subliniază şi “violenţele verbale şi fizice” împotriva femeilor din Iran, precum şi încălcarea drepturilor manifestanţilor paşnici.

În afară de poliţia de moravuri, sancţiunile anunţate se aplică pentru “şapte înalţi conducători ai organizaţiilor de securitate iraniene”, care “coordonează organizaţiile ce au recurs în mod regulat la violenţă”.

“Mahsa Amini a fost o femeie curajoasă, a cărei moarte în arestul poliţiei de moravuri este un nou act de brutalitate din partea forţelor de securitate ale regimului iranian împotriva propriului popor”, a subliniat Yellen. “Condamnăm în termenii cei mai duri acest act inadmisibil şi cerem guvernului iranian să înceteze violenţa împotriva femeilor şi reprimarea violentă şi continuă a libertăţii de exprimare şi întrunire”, a adăugat ea.

Citește și : După reparaţii, test reuşit la sol pentru racheta pe care NASA o va trimite spre Lună

În cursul protestelor declanşate în mai multe oraşe din Iran imediat după incidentul respectiv şi-au pierdut viaţa cel puţin 17 oameni, conform unui bilanţ publicat joi de presa de stat de la Teheran. Organizaţia neguvernamentală de opoziţie Iran Human Rights, cu sediul la Oslo, susţine însă că bilanţul este de cel puţin 31 de civili ucişi de forţele de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.