StiripesurseȘtirile zileiApple va produce iPhone 14 în India

Apple va produce iPhone 14 în India

Publicat:

Apple Inc a anunţat luni că va produce în India cel mai recent model iPhone 14, gigantul tehnologic american căutând alternative la China, pe fondul tensiunilor dintre Washington şi Beijing, şi al restricţiilor din statul asiatic, care au afectat producţia, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Luna aceasta, Apple a lansat modelul de vârf iPhone 14, accentul fiind pus pe îmbunătăţiri privind siguranţa şi mai puţin pe noi specificaţii tehnice.

Citește și: Fiona a ucis doi oameni în Canada; Florida şi Cuba se pregătesc deja pentru o altă furtună puternică – Black News

“Noua gamă iPhone 14 introduce noi tehnologii inovatoare şi importante capacităţi de siguranţă. Suntem încântaţi să producem iPhone 14 în India”, se arată în comunicatul Apple.

Săptămâna trecută, analiştii de la J.P.Morgan estimau că la finalul anului Apple va muta aproximativ 5% din producţia de iPhone 14 în India şi previzionau că aproximativ 25% din toate produsele Apple, inclusiv Mac, iPad, Apple Watch şi AirPod, vor fi fabricate în afara Chinei până în 2025, de la 5% în prezent.


“Furnizorii din Taiwan, cum ar fi Hon Hai şi Pegatron, joacă un rol cheie în relocarea spre India. Pe termen mediu spre lung, previzionăm că Apple va apela la furnizorii locali din India”, susţin analiştii băncii americane.

Luna trecută, Bloomberg anunţa, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că Apple lucrează cu furnizorii pentru a majora producţia în India şi a scurta decalajul în producerea noilor iPhone-uri. Furnizorul Foxconn din Taiwan analizează procesul de transportare al componentelor din China şi asamblarea iPhone 14 la fabrica sa de lângă oraşul indian Chennai, susţine Bloomberg.

În ultima perioadă, Apple a mutat unele centre de producţie ale telefoanelor iPhone din China către alte pieţe, inclusiv India, unde a început anul acesta să producă iPhone 13, şi intenţionează de asemenea să asambleze tablete iPad.

India, a doua piaţă globală a telefoanelor mobile inteligente, alături de ţări ca Mexic şi Vietnam, devine din ce în ce mai importantă pentru producătorii care aprovizionează brandurile americane, care încearcă să-şi diversifice producţia şi să-şi reducă dependenţa de China.

În august, publicaţia niponă Nikkei a anunţat că furnizorii Apple Inc sunt în negocieri pentru a produce, pentru prima dată, dispozitivele Apple Watch şi MacBook în Vietnam.

Citeşte şi: Politicieni de dreapta salută victoria Giorgiei Meloni în alegerile din Italia – Black News

Furnizorul chinez al Apple – Luxshare Precision Industry – şi compania Foxconn din Taiwan ar fi început testele pentru a produce Apple Watch în nordul Vietnamului.

În trimestrul încheiat în luna iunie, Apple a raportat venituri din servicii uşor sub estimările analiştilor, iar directorul general Tim Cook a recunoscut că grupul se confruntă cu o anumită încetinire, dar a adăugat că se aşteaptă ca veniturile să îşi revină în trimestrul patru. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Chişinăul îşi dublează împrumutul de la BERD: Guvernul mai vrea încă 150 de milioane de euro

Guvernul vrea să mai împrumute 150 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a putea finaliza reabilitarea șoselei...

Igor Dodon a ţinut un discurs în cadrul SPIEF-2026

Președintele PSRM, Igor Dodon, a susținut un discurs în cadrul unei sesiuni a Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF-2026), dedicată cooperării cu...

Premieră majoră la Vatican: Papa Leon al XIV-lea numește o laică in funcția de “ministru”

Papa Leon al XIV-lea a numit pentru prima dată o femeie laică, María Montserrat Alvarado, la conducerea unui minister din Vatican.   Născută în Mexic, actuala...

Corul filorus: Dodon, Tarlev și Furtună cer reluarea dialogului cu Gazprom

Fostul președinte Igor Dodon a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.