StiripesurseȘtirile zilei145 de femei au evadat dintr-o închisoare haitiană

145 de femei au evadat dintr-o închisoare haitiană

Publicat:

Un total de 145 de deţinute – două treimi din efectivul penitenciarului – au reuşit să evadeze joi dintr-o închisoare pentru femei din Haiti, a confirmat luni şeful administraţiei penitenciarelor din ţară, notează AFP, potrivit agerpres.

“La momentul faptelor, în centrul carceral se aflau 230 de deţinute, 145 au reuşit să evadeze”, a declarat pentru AFP inspectorul general Pierre René François, responsabil al direcţiei administraţiei penitenciare. El a precizat că un poliţist a fost ucis.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

“Din cele 145 de deţinute care au fugit, trei au fost recuperate, în timp ce una a decedat. A avut dificultăţi de respiraţie pentru că suferea de astm”, a adăugat acest înalt responsabil.

Această închisoare pentru femei este situată în oraşul Cabaret, pe coasta de vest a Haitiului, la periferia nordică a capitalei Port-au-Prince.


Potrivit primelor concluzii ale anchetei dezvăluite de Pierre René François, unul dintre gardieni ar fi “comis imprudenţa de a deschide blocul de detenţie, în timp ce numărul de gardieni era insuficient”.

“Deţinutele s-au aruncat asupra agenţilor, i-au imobilizat, pentru a putea scăpa”, a raportat inspectorul general, subliniind că avizele de căutare vor fi publicate în curând.

Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

În cursul evenimentelor, trei poliţişti au fost răniţi, iar altul ucis într-o secţie de poliţie situată nu departe de închisoare, de către agresori care împiedicau forţele de securitate să recapete controlul asupra închisorii. Circumstanţele extrem de confuze ale atacului explică întârzierea cu care a fost cunoscut acest bilanţ.

Evadările masive de acest tip nu sunt neobişnuite în Haiti, unde sunt favorizate de corupţia generalizată şi de organizarea defectuoasă a instituţiilor. Supraaglomerarea închisorilor este, de asemenea, un flagel naţional, reaminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.