StiripesurseȘtirile zileiBiden vrea să-i înveţe pe americani să treacă la obiceiuri alimentare...

Biden vrea să-i înveţe pe americani să treacă la obiceiuri alimentare mai bune

Publicat:

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, vrea ca americanii să-şi schimbe obiceiurile alimentare, iar miercuri urmează să decreteze, la un summit consacrat alimentaţiei, că este timpul ca SUA să pună capăt insecurităţii alimentare, abordând în acelaşi timp problema obezităţii în această ţară, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Liderul democrat va lua cuvântul la conferinţa intitulată “Foamete, nutriţie şi sănătate”, organizată la Casa Albă, care va reuni responsabili guvernamentali şi de asociaţii, precum şi experţi universitari care doresc să promoveze o Americă mai sănătoasă, potrivit unui înalt oficial.

Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

Potrivit Casei Albe, obiectivul va fi “de a pune capăt foametei şi de a limita bolile legate de alimentaţie în Statele Unite până în 2030”.

Un obiectiv “ambiţios, dar realizabil”, care va necesita decrete prezidenţiale, dar şi aprobarea Congresului, a menţionat înaltul oficial citat, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului.


“Statele Unite încă nu au pus capăt foametei şi se confruntă cu o criză sanitară urgentă legată de nutriţie” – acest lucru la mai bine de 50 de ani după un summit similar organizat de Richard Nixon, a precizat Casa Albă.

Această ţară se confruntă în special cu o creştere a cazurilor de boli legate de alimentaţie precum diabetul de tip 2, obezitatea, hipertensiunea şi anumite tipuri de cancer.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

“Consecinţele insecurităţii alimentare şi ale bolilor legate de dietă sunt grave şi de amploare considerabilă, afectând în mod disproporţionat populaţiile dezavantajate”, a menţionat executivul american într-un comunicat.

“Nu există nicio reţetă miraculoasă care să remedieze aceste probleme complexe”, a adăugat Casa Albă, subliniind în acelaşi timp că multe dintre aceste boli pot fi prevenite. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.