StiripesurseDiasporaSeparatiştii proruşi din Doneţk au recunoscut că situaţia creată în jurul...

Separatiştii proruşi din Doneţk au recunoscut că situaţia creată în jurul oraşului Liman este ‘dificilă’ şi ‘tensionată’

Publicat:

Separatiştii proruşi din Doneţk, în estul Ucrainei, au recunoscut joi că situaţia creată în jurul oraşului Liman este ‘dificilă’ şi ‘tensionată’, pe fondul încercărilor forţelor armate ucrainene de a încercui din mai multe direcţii trupele ruse aflate în această zonă, relatează EFE, potrivit agerpres

‘Situaţia din Liman este încă destul de tensionată şi de dificilă, forţele armate ucrainene încearcă în mod regulat să atace’, a declarat un reprezentant al administraţiei autoproclamatei republici populare Doneţk, Aleksei Nikonorov, la televiziunea de stat rusă.

Citește și : Turcia îşi consolidează prezenţa militară în Ciprul de Nord

Nu sunt încercări izolate, spune el, anticipând că acestea vor continua şi în zilele următoare.

Potrivit acestuia, trupele ruse şi miliţiile proruse ‘reuşesc deocamdată să respingă toate aceste atacuri’.


Liman se află la nord-est de principalele două bastioane ale armatei ucrainene din Doneţk: Sloviansk şi Kramatorsk şi la sud-est de Izium, în regiunea Harkov, pe care trupele ucrainene au eliberat-o în recenta lor contraofensivă.

Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) remarcă într-o analiză transmisă joi că există o îngrijorare tot mai mare în rândul bloggerilor militari ruşi, care sugerează că forţele ruse ar putea suferi o înfrângere iminentă în această zonă.

Aceştia şi corespondenţi militari ruşi afirmă că trupele Kievului au avansat la vest, nord şi nord-est de Liman.

Ei susţin că armata ucraineană acţionează pentru a finaliza încercuirea forţelor inamice în Liman şi de-a lungul malului nordic al râului Siverski Doneţ din această zonă.

Citește și : Marii aliați ai Rusiei încep să se îndoiască de Putin: escaladarea războiului și anexarea teritoriilor pun Kremlinul în dificultate

‘Colapsul încercuirii de la Liman va avea probabil consecinţe majore pentru gruparea rusă în nordul regiunii Doneţk şi în vestul regiunii Lugansk şi ar putea permite trupelor ucrainene să ameninţe poziţiile ruse de-a lungul graniţei vestice a regiunii Lugansk şi în zona Severodoneţk-Lisiceansk’, aflată sub control rusesc din iulie, apreciază ISW.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.