StiripesurseȘtirile zileiPloile asociate uraganului Ian, cu 10% mai abundente din cauza schimbărilor...

Ploile asociate uraganului Ian, cu 10% mai abundente din cauza schimbărilor climatice

Publicat:

Ploile asociate uraganului Ian, care a devastat statul american Florida, au fost cu 10% mai abundente din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu realizat foarte rapid de cercetătorii din Statele Unite şi care a fost publicat vineri, informează AFP, potrivit agerpres.  

Ian ar putea fi, potrivit preşedintelui american Joe Biden, “uraganul cel mai ucigaş din istoria Floridei”, însă niciun bilanţ oficial nu a fost comunicat deocamdată până vineri. Înainte să ajungă în Florida, uraganul Ian a lovit Cuba, unde a provocat trei decese şi importante pagube materiale, lăsând numeroase locuinţe fără electricitate.

Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

“Schimbările climatice nu au cauzat uraganul, dar l-au făcut să fie mai umed”, a explicat Michael Wehner de la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley, administrat de Departamentul Federal al Energiei din Statele Unite, unul dintre cercetătorii care au participat la acest studiu.

Cercetătorii americani s-au bazat în realizarea studiului pe comparaţia dintre situaţia actuală, marcată de o încălzire globală cu aproape 1,2 grade Celsius în raport cu era preindustrială, şi modele computerizate ale planetei noastre fără această încălzire.


“Putem să spunem cu încredere că precipitaţiile sunt mai abundente. Cel puţin cu 10% mai abundente şi, conform estimărilor mele, cu 14% mai abundente”, a precizat Michael Wehner. Studiul, care, din cauza rapidităţii sale nu a putut fi validat încă de un comitet de lectură, a folosit totuşi o metodologie deja utilizată de un studiu despre sezonul uraganelor din 2020, validată de alţi oameni de ştiinţă şi publicată în aprilie 2022 în revista Nature Communication.

Potrivit unei legi din fizică (formula Clausius-Clapeyron), pentru orice creştere a temperaturii cu 1 grad Celsius, umiditatea conţinută în atmosfera Terrei creşte cu 7%.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

Rezultatele furnizate de modelele computerizate ale cercetătorilor americani fac să apară o creştere încă şi mai mare a precipitaţiilor asociate uraganului Ian, sugerând o “eficacitate” mai bună a uraganului în transformarea acestei umidităţi crescute în ploi.

Schimbările climatice, din cauza cărora temperatura creşte la suprafaţa oceanelor, duc astfel şi la o creştere corelată a umidităţii din atmosferă şi intensifică, potrivit oamenilor de ştiinţă, intensitatea furtunilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.