StiripesurseSintezeAutorităţile iraniene anunță arestarea mai multor străini care ar avea legătură...

Autorităţile iraniene anunță arestarea mai multor străini care ar avea legătură cu protestele

Publicat:

Autorităţile iraniene au anunţat vineri arestarea mai multor străini care ar avea legătură cu mişcarea de protest declanşată de moartea unei tinere reţinute de poliţia morală, care a intrat în a treia săptămână, transmite AFP, potrivit agerpres

Protestele, care s-au soldat cu cel puţin 83 de morţi, au izbucnit după moartea, la 16 septembrie, a lui Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană, la trei zile după ce a fost arestată pentru că a încălcat codul vestimentar strict al Iranului, care impune femeilor să poarte vălul islamic.

Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

Guvernul, care neagă orice implicare a poliţiei în moartea femeii de 22 de ani, i-a acuzat pe manifestanţi de “răzvrătire”, anunţând sute de arestări.

Într-un comunicat, Ministerul Informaţiilor de la Teheran a anunţat arestarea a “nouă cetăţeni din Germania, Polonia, Italia, Franţa, Ţările de Jos, Suedia etc.”. Potrivit ministerului, aceştia au fost reţinuţi “la locurile revoltelor sau au fost implicaţi în acestea”.


Autorităţile iraniene au acuzat încă de la începutul protestelor forţele străine, între care Statele Unite, inamicul lor declarat, că se află în spatele manifestaţiilor sau că le instigă.

În acelaşi timp, Iran International, un canal de televiziune în limba persană cu sediul la Londra, a difuzat vineri mai multe înregistrări video, pe care AFP nu a putut să le autentifice imediat, care arată reprimarea manifestaţiilor.

În oraşul Ahvaz (sud-vest), forţele de securitate au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa numeroase persoane care au ieşit în stradă pentru a scanda sloganuri antiguvernamentale, potrivit altor imagini.

La Zahedan, în provincia Sistan-Balucistan (sud-est), asupra mai multor bărbaţi care aruncau cu pietre într-un comisariat a fost deschis focul, potrivit altor imagini difuzate de Iran International.

Organizaţia neguvernamentală Iran Human Rights, cu sediul la Oslo, a anunţat că mai multe persoane au fost ucise în Zahedan.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

Televiziunea de stat iraniană a transmis că bărbaţi înarmaţi au deschis focul vineri şi au lansat cocteiluri Molotov asupra unui comisariat. “Mai mulţi poliţişti şi trecători au fost răniţi în schimburile de focuri”, a adăugat televiziunea iraniană.

Şeful poliţiei din Sistan-Balucistan a declarat la postul public de televiziune că trei comunicate din această provincie au fost atacate, fără a oferi însă niciun bilanţ al confruntărilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.