StiripesurseȘtirile zileiUraganul Orlene a fost retrogradat la nivel de furtună tropicală

Uraganul Orlene a fost retrogradat la nivel de furtună tropicală

Publicat:

Uraganul Orlene, care a lovit luni statul Sinaloa din sudul Mexicului, pe coasta Oceanului Pacific, cu intensitatea unui uragan de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson, a scăzut în intensitate până la nivel de furtună tropicală la sfârşitul aceleiaşi zile, au anunţat meteorologii, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Orlene a atins luni zona de uscat la ora 13:45 GMT, cu vânturi maxime de 140 km/h, la o distanţă de 5 kilometri de oraşul Escuinapa din sudul statului Sinaloa, potrivit Comisiei naţionale a apelor din Mexic (Conagua).

Citeşte şi: Trump depune plângere împotriva CNN şi cere 475 de milioane de dolari – Black News

Ajuns la sfârşitul zilei la nivel de furtună tropicală în timp ce înainta pe uscat, Orlene continuă să reprezinte un pericol din cauza vântului şi a ploilor care îl însoţesc şi care pot provoca inundaţii şi alunecări de teren.

Potrivit Centrului Naţional al Uraganelor (NHC) din Statele Unite, vitezele maxime ale vântului au scăzut până la 55 km/h şi se preconizează că furtuna Orlene va continua să se disipeze.


Până în prezent nu au fost raportate decese.

Uraganul s-a format sâmbătă dimineaţă, iar intensitatea sa a crescut treptat. Până duminică dimineaţa, a crescut în intensitate până la categoria a 3-a, iar câteva ore mai târziu a ajuns la categoria a 4-a, pe o scară de 5. Apoi a fost evaluat ca un uragan “extrem de periculos”, însă a început să slăbească din intensitate duminică după-amiază.

Citeşte şi: Biden promite sancţiuni după represiunea manifestaţiilor din Iran – Black News

Coastele mexicane de la Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific sunt expuse în fiecare an la uragane, de obicei între lunile mai şi noiembrie. În octombrie 1997, peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul trecerii uraganului Paulina, de categoria a 4-a, peste coastele mexicane la Oceanul Pacific. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.