StiripesurseSintezeLitigiu frontalier cu Israelul: Beirutul a remis răspunsul său Washingtonului

Litigiu frontalier cu Israelul: Beirutul a remis răspunsul său Washingtonului

Publicat:

Libanul a remis marţi răspunsul său la o propunere americană pentru a-şi soluţiona litigiul său privind frontiera maritimă cu Israelul, care ar trebui să permită celor două ţări să avanseze în exploatarea importantelor zăcăminte de gaze din Mediterana de Est, notează AFP, potrivit agerpres.

“Răspunsul i-a fost remis ambasadoarei Statelor Unite”, a declarat marţi seară în cursul unei emisiuni la televiziune vicepreşedintele parlamentului, Elias Bou Saab, mandatat de preşedintele libanez, Michel Aoun, să supervizeze negocierile.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News
“Cred că (răspunsul) este acum în mâinile mediatorului american”, a adăugat el, precizând că acest răspuns include “modificări” la propunerea înaintată de Washington.

Acordul, care ar da o licărire de speranţă ţării aflate în miezul unei crize economice îngrozitoare, este “pe calea cea bună pentru a afirma drepturile Libanului asupra tuturor apelor sale”, a anunţat marţi premierul Najib Mikati.

Liderii libanezi s-au reunit luni pentru a elabora un răspuns unificat la propunerea Statelor Unite, al cărei conţinut nu a fost făcut public, şi s-au arătat încrezători că vor ajunge rapid la un acord, optimism similar celui din partea statului evreu.


Cele două ţări vecine, oficial în stare de război, negociază de peste doi ani, cu medierea SUA, delimitarea frontierei lor maritime.

Luni, Elias Bou Saab, a afirmat că răspunsul Libanului va conţine anumite ”remarci şi amendamente”.

“Amendamentele solicitate de Liban urmăresc să clarifice textul şi să nu fie supus interpretării”, a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, un oficial libanez implicat în negocieri.

“În practică, am obţinut tot ce am cerut”, a continuat el.

El a adăugat că traseul propus de Statele Unite acordă Beirutului întregul zăcământ de gaz Qana “a cărui exploatare revine acum în totalitate Libanului”.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Compania franceză TotalEnergies ar trebui să înceapă forarea în zonă de îndată ce se anunţă o înţelegere, potrivit acestuia.

Negocierile au fost suspendate în mai 2021 în urma mai multor diferende legate de suprafaţa zonei contestate, iar puternicul Hezbollah pro-iranian a ameninţat în mai multe rânduri cu atacarea Israelului dacă această ţară începe extracţia gazului înainte de un acord privind zona contestată. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.