StiripesurseȘtirile zileiPonderea energiei nucleare în producţia de electricitate este la cel mai...

Ponderea energiei nucleare în producţia de electricitate este la cel mai scăzut nivel de după 1980

Publicat:

Ponderea ocupată de energia nucleară în producţia globală de electricitate a scăzut anul trecut sub pragul de 10%, cel mai scăzut nivel din ultimele patru decenii, arată raportul anual WNISR publicat miercuri, informează Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit World Nuclear Industry Status Report (WNISR), anul trecut, centralele nucleare din întreaga lume au generat o cantitate de electricitate de 2.653 de Terawatt-oră, echivalentul a 9,8% din producţia brută de electricitate la nivel mondial, cel mai scăzut nivel înregistrat după anii 1980.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Susţinătorii energiei nucleare subliniază faptul că această sursă de electricitate cu emisii reduse de CO2 ar putea fi vitală în ajutarea ţărilor să îşi atingă obiectivele climatice, însă mai multe centrale nucleare din întreaga lume se apropie de finalul ciclului lor de viaţă şi multe noi reactoare întâmpină întârzieri.

Cea mai mare cantitate de energie electrică din centrale nucleare a fost generată anul trecut în SUA, urmată de China.


La mijlocul lui 2022, la nivelul mondial erau 411 reactoare nucleare care funcţionau în 33 de ţări, cu patru mai puţine decât în 2021 şi cu 27 sub maximumul istoric de 438 de reactoare înregistrat în anul 2002.

Din cauza ritmului lent în care intră în funcţiune noi reactoare, vârsta medie a reactoarelor nucleare existente la nivel mondial se apropie de 31 de ani.

Din cele 53 de reactoare nucleare care se află în prezent în diferite stadii de construcţie, cel puţin jumătate sunt în întârziere. Cinci noi unităţi au devenit operaţionale în prima jumătate a acestui an, în timp ce opt reactoare au fost închise pe parcursul anului trecut.

De asemenea, investiţiile globale în proiecte de construire de noi centrale nucleare s-au situat anul trecut la aproximativ 24 de miliarde de dolari, echivalentul a 6,5% din investiţiile totale în valoare de 366 miliarde de dolari în proiecte regenerabile non-hidro.

În paralel, energia nucleară pierde teren în raport cu regenerabilele în termeni de costuri, deoarece reactoarele nucleare sunt considerate mai costisitoare şi mai lent de construit decât capacităţile regenerabile.

Potrivit raportului WNISR, costul egalizat al energiei, care compară costurile totale cu construcţia şi întreţinerea unei centrale raportate la producţia de electricitate de-a lungul întregului ciclu de viaţă, a scăzut anul trecut până la 36 de dolari per Megawatt-oră (MWh) în cazul instalaţiilor fotovoltaice, de la 359 dolari/MWh în 2009, în timp ce în cazul turbinelor eoliene a scăzut până la 38 dolari/MWh anul trecut, de la 135 dolari/MWh în 2009.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

În schimb, în cazul energiei nucleare, costul egalizat a crescut cu 36% anul trecut, până la 167 de dolari/MWh, de la 123 de dolari/MWh în 2009.

În România, Societatea Naţională “Nuclearelectrica” S.A. estimează că, la nivelul anilor 2030, energia nucleară va asigura aproximativ 35% din necesarul de consum prin operarea a 4 unităţi nucleare CANDU, va evita eliberarea a 20.000.000 milioane tone de CO2/anual, va crea indirect aproximativ 19.000 de locuri de muncă în lanţul de aprovizionare intern, va contribui la dezvoltarea educaţiei şi cercetării în domeniul nuclear şi în domeniile conexe. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

Noi forțe la securitatea frontierei Republicii Moldova

Echipa Poliției de Frontieră a devenit mai puternică, odată cu depunerea jurământului de către 52 de tineri specialiști. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei...

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.