StiripesurseSintezePeste 500 de răniţi în urma seismului din nord-vestul Iranului

Peste 500 de răniţi în urma seismului din nord-vestul Iranului

Publicat:

Peste 500 de persoane au fost rănite, cele mai multe având răni uşoare, în urma unui seism cu magnitudinea 5,4 produs miercuri în nord-vestul Iranului, au relatat media oficiale, informează AFP, potrivit agerpres.

”Cutremurul, care s-a produs la o adâncime de 10 kilometri în provincia Azerbaidjanul de Vest, a dus la rănirea a 528 de persoane, dintre care 135 au fost spitalizate”, a declarat guvernatorul regiunii, Mohammad Sadegh Motamedian, pentru televiziunea de stat.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Seismul şi replicile care au urmat ”au distrus 50 de case şi au avariat alte 500 în 12 sate din provincie”, a adăugat el.

Televiziunea de stat a difuzat înregistrări cu distrugerile provocate de seismul care s-a produs în jurul orei locale 3:30 (00:00 GMT).


Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă din această ţară, Mojtaba Khaledi, a declarat pentru postul de televiziune publică că electricitatea şi apa au fost întrerupte în satele din vecinătatea oraşelor Salmas şi Khoy, în apropiere de epicentrul seismului.

Iranul se află la intersecţia mai multor plăci tectonice şi înregistrează o activitate seismică frecventă.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

Cel mai devastator cutremur din Iran s-a produs în 1990, a avut magnitudinea de 7,4 şi a provocat moartea a 40.000 de persoane în nordul ţării, rănirea a 300.000, iar o jumătate de milion au rămas fără locuinţe.

În 2003, un seism cu magnitudinea 6,6 produs în sud-estul Iranului a distrus oraşul antic Bam şi a ucis cel puţin 31.000 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.