StiripesurseȘtirile zileiCarolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless au câştigat...

Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless au câştigat premiul Nobel pentru chimie

Publicat:

Cercetătorii Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless au fost recompensaţi, miercuri, cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2022 pentru “dezvoltarea chimiei clic şi a chimiei bioortogonale”, potrivit unui anunţ făcut de făcut de Hans Ellegren, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe, relatează nobelprize.org., potrivit agerpres.

Americanul Barry Sharpless, considerat pionier al “chimiei clic” – o nouă formă de combinare a moleculelor – devine astfel unul dintre puţinii oameni de ştiinţă recompensaţi cu al doilea premiu Nobel. Chimistul american de la Institutul Scripps Research din California a fost laureat al premiului Nobel pentru chimie în 2001.

Citeşte şi: Un autobuz plin cu pasageri A CĂZUT într-o prăpastie din India! Cel puţin 25 de oameni au murit! – Black News

Carolyn Bertozzi, profesoară la Universitatea Stanford, este o pionieră în domeniul chimiei bioortogonale, iar numele său a fost menţionat în mod regulat în ultimii ani în pronosticurile referitoare la acest premiu.

Chimistul danez Morten Meldal este profesor la Universitatea din Copenhaga.


Cei trei vor împărţi premiul în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (circa 920.000 de euro).

Premiul onorează reuşitele lor într-un domeniu care a permis “blocurilor moleculare să se îmbine rapid şi eficient”, a indicat academia. Sharpless a fost iniţiatorul acestei teorii, potrivit agenţiei DPA. Ulterior, el şi Meldal au identificat în mod independent reacţia chimică care este esenţială în cadrul acestui proces. Bertozzi a dezvoltat apoi această teorie pentru a crea reacţii care funcţionează asupra organismelor vii.

Reuşitele lor sunt în prezent utilizate pentru a explora celule, a urmări procesele biologice şi a crea modalităţi mai bune de a ţinti cancerul, spre exemplu.

“Sunt absolut uluită, stau aici şi cu greu pot să respir”, a declarat Carolyn Bertozzi, din California, după ce academia a contactat-o telefonic pentru a-i da vestea că a câştigat, conform Reuters.

Şapte femei au primit până acum premiul Nobel pentru chimie, notează agenţia DPA. Cercetătoarele Emmanuelle Charpentier (Franţa) şi Jennifer A. Doudna (SUA) au fost recompensate cu premiul Nobel pentru chimie pe anul 2020 pentru “dezvoltarea unei metode de editare a genomului”. Cercetătoarea americană Frances H. Arnold a câştigat acest premiu în 2018 pentru studii asupra enzimelor – proteine care catalizează reacţiile chimice. Alte cercetătoare cărora li s-a decernat acest premiu au fost Ada E. Yonath (Israel, 2009), Dorothy Crowfoot Hodgkin (Marea Britanie, 1964), Irene Joliot-Curie (Franţa, 1935) şi Marie Curie (Polonia, 1911). Marie Curie a câştigat, de asemenea, premiul Nobel pentru fizică în 1903.

Un alt laureat al premiului Nobel pentru chimie recompensat de două ori cu această distincţie a fost britanicul Frederick Sanger (1958 şi 1980).

În 2021, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan pentru “dezvoltarea organocatalizei asimetrice”.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei.

Citeşte şi: Putin a promulgat legea privind anexarea a patru regiuni ucrainene – Black News

Sezonul premiilor Nobel din acest an a debutat luni, odată cu atribuirea premiului pentru medicină, care a revenit paleogeneticianului suedez Svante Pääbo. Marţi, premiul Nobel pentru fizică a fost decernat cercetătorilor Alain Aspect, John F. Clauser şi Anton Zeilinger.

După atribuirea premiului Nobel pentru chimie, decernat miercuri cercetătorilor Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless, sezonul Nobel din acest an va continua cu premiul pentru literatură, joi, 6 octombrie, şi cu premiul Nobel pentru pace, anunţat la 7 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat luni, 10 octombrie.

Premiile vor fi înmânate la data de 10 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

Primărie renovată și grădiniță modernizată într-o comună din Fălești

O primărie complet renovată și un sistem electric nou la grădiniță sunt rezultatele a două proiecte de dezvoltare implementate în comuna Ișcălău, raionul Fălești,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.