StiripesurseȘtirile zileiBiden, 'dezamăgit de decizia obtuză a OPEC+' de a-şi reduce drastic...

Biden, ‘dezamăgit de decizia obtuză a OPEC+’ de a-şi reduce drastic producţia de petrol

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden s-a declarat miercuri “dezamăgit de decizia obtuză a OPEC+” de a-şi reduce drastic producţia de petrol, după ce Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a ignorat apelurile Casei Albe şi a convenit o scădere a producţiei cu 2 milioane de barili pe zi, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres

“În urma deciziei de astăzi, administraţia Biden va consulta Congresul în legătură cu instrumentele şi mecanismele suplimentare ce pot permite reducerea controlului (OPEC) asupra preţurilor energiei”, a menţionat într-un comunicat preşedinţia SUA.

Citește și : Alegeri în Brazilia: Diavolul, noua ‘problemă’ cu care se confruntă Lula şi Bolsonaro

“Într-un moment în care este de importanţă crucială să fie menţinută oferta mondială de energie, această decizie (a OPEC+) va penaliza în primul rândul ţările cu venituri mici şi medii”, deplânge în comunicat executivul american.

Casa Albă asigură pe de altă parte că Statele Unite “vor pune pe piaţă luna următoare zece milioane de barili din rezervele strategice de petrol, în continuarea retragerilor istorice decise în martie”.


Atunci, administraţia americană a anunţat că va injecta pe piaţă un milion de barili pe zi timp de şase luni, programul, în urma căruia rezervele strategice au înregistrat deja o scădere fără precedent, urmând să ia sfârşit la finele lui octombrie.

Joe Biden a făcut apel de asemenea miercuri la “companiile americane din sectorul energiei să facă să scadă preţurile la pompă”.

Democratul în vârstă de 79 de ani este conştient că o creştere a preţurilor combustibilului, cu o lună înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, ar submina şansele partidului său la scrutin, notează AFP.

Citește și : Iranul l-a convocat pe ambasadorul britanic

La reuniunea lor de miercuri de la Viena, cele 13 state membre ale OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, plus zece parteneri în frunte cu Rusia au convenit asupra unei scăderi de “două milioane” de barili pe zi pe luna noiembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.