StiripesurseȘtirile zileiUraganul Irma a afectat grav centrul Cubei (mass-media oficiale)

Uraganul Irma a afectat grav centrul Cubei (mass-media oficiale)

Publicat:

Uraganul Irma “afectează grav” centrul Cubei, cu rafale ce ating viteze de până la 260 de kilometri pe oră, au anunţat companiile mass-media oficiale din această ţară în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează AFP.

Irma, primul uragan de o asemenea intensitate de după anul 1932 al cărui centru atinge Cuba “afectează provinciile Camaguey şi Ciego de Avila” din centrul ţării, a anunţat meteorologul cubanez Elier Pila la postul public de televiziune.

“Din cauza întinderii sale uriaşe, efectele uraganului Irma se fac resimţite din provincia Las Tunas din estul ţării şi până în provincia Villa Clara, aflată în partea central-vestică a Cubei”, aflată la o distanţă de aproape 400 de kilometri, a adăugat el. Elier Pila nu a oferit alte detalii, în contextul în care liniile de telecomunicaţii au fost întrerupte în multe localităţi din regiunile menţionate.

În Caibarien, principalul oraş de pe coasta nordică a provinciei Villa Clara, un jurnalist AFP a raportat la ora locală 05.00 (09.00 GMT) rafale violente şi valuri extrem de înalte, într-un vacarm “asurzitor”. Toţi locuitorii din acel oraş de 40.000 de rezidenţi au rămas închişi în locuinţele lor, la prieteni sau în adăposturile amenajate de autorităţi.

Isabel Gonzalez Cardenas, preşedinta guvernului din Camaguey, a confirmat la televiziunea naţională “distrugeri importante” în nordul şi centrul provinciei, fără să fie însă în măsură să anunţe o evaluare a pagubelor materiale.


Pentru moment, a mai semnalat ea, regiunea nu a raportat nicio victimă, graţie evacuării populaţiei care trăieşte în zonele de risc. Peste 1 milion de persoane au fost evacuate ca măsură de precauţie în întreaga ţară, potrivit autorităţilor cubaneze.

La ora 07.00 GMT, centrul uraganului se deplasa către vest cu viteza de 19 kilometri pe oră de-a lungul coastei nordice a Cubei, pe lângă insula Cayo Coco din provincia Ciego de Avila, au precizat autorităţile locale.

Cei 2 milioane de locuitori din Havana ar trebui să resimtă efectele uraganului încă de sâmbătă, în special o importantă avansare a apei marine la nivelul uscatului, potrivit previziunilor autorităţilor cubaneze.

Oscilând între categoriile 4 şi 5, Irma ar trebui să îşi continue traseul de-a lungul coastei cubaneze înainte de a efectua un viraj spre nord-vest, sâmbătă seară, pentru a atinge coastele Floridei duminică după-amiază, potrivit Centrului naţional american pentru uragane (NHC). Irma a făcut deja cel puţin 19 morţi în insulele din Marea Caraibilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.