StiripesurseMeteoSydney a înregistrat cel mai ploios an din istoria sa meteorologică

Sydney a înregistrat cel mai ploios an din istoria sa meteorologică

Publicat:

Sydney a înregistrat oficial o cantitate de precipitaţii suficient de mare pentru ca meteorologii să declare 2022 cel mai ploios an din istoria oraşului australian, relatează joi agenţia DPA, potrivit agerpres.

Peste 27 de milimetri de ploaie au căzut la staţia biroului de meteorologie Observatory Hill din Sydney, joi, între orele 9:00 (22:00 GMT, miercuri) şi 12:30, precipitaţiile atingând oficial un total de 2.199,8 milimetri în acest an până în aceeaşi zi la ora locală 13:10, au informat media australiene.

Citește și: Val de nemulţumiri în UK! Un cercetător britanic primește O ALTĂ bursă din SUA pentru a investiga COVID – Black News

Recordul anual anterior a fost stabilit în 1950, când o cantitate de 2.194 milimetri de ploaie a fost înregistrată de la începutul până la sfârşitul anului, a relatat agenţia de ştiri AAP citând Biroul Australian de Meteorologie (BoM).

Ploi abundente sunt prognozate în continuare înainte de sfârşitul acestui an. Au fost emise numeroase avertizări de inundaţii valabile pentru statul New South Wales din estul Australiei, inclusiv pentru celebra regiune viticolă Hunter Valley şi pentru zona metropolitană Sydney.


Conform prognozelor, în următoarele câteva zile ploile vor atinge cantităţile obişnuite pentru această lună în unele părţi ale statului, au anunţat autorităţile pentru intervenţii de urgenţă.

Citeşte şi: Doi morţi şi clădiri distruse în urma unor bombardamente ruseşti asupra oraşului Zaporojie – Black News

Pe coasta de est a Australiei au fost înregistrate cantităţi de ploaie excepţional de mari pe parcursul acestui an, care au condus de mai multe ori la inundaţii. La începutul lunii iulie, în unele regiuni, nivelul apei a ajuns la câţiva metri înălţime în timpul inundaţiilor.

De asemenea, inundaţii importante au fost înregistrate în zonele limitrofe oraşului Sydney şi în regiuni extinse din New South Wales şi Queensland, în luna martie. În Sydney, a plouat continuu timp de peste două săptămâni. La vremea respectivă, meteorologii vorbeau despre cel mai ploios început de an de la debutul înregistrărilor meteo, în 1858. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

Horoscop 4 iunie 2026

Este o zi bună pentru a pune la punct problemele financiare şi pentru a îmbunătăţi relaţiile cu cei dragi. Horoscop 4 iunie 2026 Berbec Sunteți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.