StiripesurseDiasporaScholz: Liderii reuniţi la Praga consideră invazia rusă în Ucraina ca...

Scholz: Liderii reuniţi la Praga consideră invazia rusă în Ucraina ca inacceptabilă

Publicat:

Liderii care participă la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene (CPE) consideră invazia rusă în Ucraina ca inacceptabilă, a declarat joi, la Praga, cancelarul german Olaf Scholz, transmit Reuters şi DPA, potrivit agerpres

”Cei care se întâlnesc aici ştiu că atacul Rusiei asupra Ucrainei este o încălcare brutală a ordinii păcii şi securităţii pe care le avem în Europa în ultimele decenii. Este important că noi respingem acest atac şi că nu acceptăm ca o parte a ţării vecine să fie anexată”, a spus Scholz.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Totuşi, el a atenţionat cu privire la riscul ca CPE să se transforme într-o nouă instituţie internaţională birocratică.

”Nu este vorba despre crearea unei noi instituţii cu administraţie, birocraţie”, a explicat şeful guvernului german, precizând că valoarea reală a noului forum este faptul că şefi de stat ”discută unii cu alţii într-o manieră foarte concretă”.


Comentariile sale au fost susţinute de premierul belgian Alexander De Croo şi de şeful diplomaţiei UE Josep Borrell.

”Această întâlnire este o cale de a căuta o nouă ordine fără Rusia; aceasta nu înseamnă că vrem să excludem Rusia pentru totdeauna, dar această Rusie, Rusia lui Putin, nu are un loc”, a subliniat Borrell.

După o întâlnire cu premierul ceh Petr Fiala, şefa guvernului britanic Liz Truss a subliniat ”acordul lor puternic privind importanţa democraţiilor europene ce prezintă la unison un front unit împotriva brutalităţii lui Putin”.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

Reuniunea CPE de la Castelul din Praga, la care sunt reprezentate 44 de ţări, printre care cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, este văzută de susţinătorii CPE drept o dovadă de solidaritate pe un continent zguduit de multiple crize.

Noua comunitate paneuropeană este o iniţiativă a lui Emmanuel Macron, care vede în ea o ocazie de a structura dialogul de pe poziţii de egalitate între statele UE şi cele non-UE pe chestiuni cu care se confruntă întreaga Europă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Autarhia rusă

Puterea, afacerile și finanțele: deciziile care mișcă economia Ryszard Kapuściński, unul dintre cei mai mari jurnaliști din toate timpurile, obișnuia să spună că rușii sunt...

Cât costă, de fapt, anexarea Crimeei: Putin primește acum nota de plată

Moscova deține oficial Crimeea, dar îi e tot mai greu să o mențină ca un loc normal pentru viața cotidiană, pentru aprovizionare, logistică militară...

Zelenski propune schimbarea premierului Ucrainei. Yulia Svyrydenko ar putea fi înlocuită

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat duminică faptul că a propus înlocuirea premierului Yulia Svyrydenko, în cadrul unui amplu proces de reorganizare a Guvernului. Anunțul...

Primarul Kievului: Recentele atacuri rusești cu rachete balistice asupra capitalei, cele mai grave

Vitali Klitschko, primarul Kievului, a afirmat că atacurile cu rachete balistice, lansate recent de Rusia asupra capitalei ucrainene, sunt cele mai grave de debutul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.