StiripesurseȘtirile zileiUn iaht luxos deţinut de un oligarh rus sancţionat a acostat...

Un iaht luxos deţinut de un oligarh rus sancţionat a acostat în Hong Kong

Publicat:

Un iaht de lux în valoare de peste jumătate de miliard de dolari americani şi aparţinând oligarhului rus sancţionat Aleksei Mordaşov a acostat în apele Hong Kong-ului, potrivit înregistrărilor transportului maritim, după o călătorie de o săptămână din Rusia, relatează vineri Reuters, potrivit agerpres.

Mordaşov se numără printre oligarhii ruşi sancţionaţi de Uniunea Europeană şi Statele Unite după invazia Ucrainei de către Rusia pentru legăturile lor cu preşedintele Vladimir Putin.

Website-ul de urmărire a navelor, Marine Tracker, arată că iahtul, Nord, a sosit în Hong Kong la 5 octombrie, după o călătorie de şapte zile de la Vladivostok în Orientul Îndepărtat al Rusiei, coborând prin Marea Japoniei şi Marea Chinei de Est.

Departamentul maritim al guvernului din Hong Kong nu a răspuns imediat la întrebările Reuters dacă este la curent cu sancţiunile impuse proprietarului navei.

Iahtul cu mai multe etaje, cu şase punţi şi un heliport, putea fi văzut vineri andocat în apele de la vest de emblematicul Port Victoria din Hong Kong, arborând un pavilion rusesc.


Nord, lung de 141 de metri, a fost fabricat de un şantier naval german anul trecut şi este unul dintre cele mai extravagante iahturi de lux din lume, în valoare de 521 de milioane de dolari, potrivit revistei Forbes.

În martie, un alt iaht de lux deţinut de Mordaşov, “Lady M”, de 65 de metri, a fost confiscat de poliţia italiană în portul Imperia.

În ultimele luni, o serie de superiahturi deţinute de ruşi au fost mutate în părţi ale lumii considerate dincolo de zona unde se aplică sancţiunile occidentale, inclusiv Turcia, părţi din Asia şi în Caraibe.

Mordaşov şi-a construit averea în jurul producătorului rus de oţel Severstal.

Ţinând cont de bunurile familiei sale, Forbes estimează că Mordaşov avea o avere netă estimată la 29,1 miliarde de dolari înainte de aplicarea sancţiunilor, făcându-l cel mai bogat om din Rusia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.