StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile columbiene vor cumpăra 3 milioane de hectare de la Federaţia...

Autorităţile columbiene vor cumpăra 3 milioane de hectare de la Federaţia marilor proprietari de pământuri pentru reforma agrară

Publicat:

Guvernul de la Bogota a anunţat joi că a ajuns la un acord cu Federaţia Columbiană a Fermierilor (Fedegan, care reprezintă interesele marilor proprietari de pământuri – n.r.) pentru a cumpăra de la aceasta 3 milioane de hectare care să fie folosiţi pentru reforma agrară, pe care executivul a început-o luna trecută, transmite EFE, potrivit agerpres.  

“Astăzi (joi – n.r.) începe campania de achiziţionare de terenuri prin oferta Fedegan (…) Sunt 3 milioane de hectare pe care guvernul le va cumpăra de la Fedegan”, a declarat ministrul agriculturii, Cecilia Lopez, în prezenţa şefului Fedegan, Jose Felix Lafaurie.

Citește și :  Emmanuel Macron va participa la Forumul de Cooperare Asia-Pacific

Într-o primă etapă, guvernul va înmâna titluri de proprietate pentru 681.372 de hectare fermierilor, populaţiei provenite din comunitatea indigenă şi afrodescendenţilor. În această primă fază, care se va încheia la 15 noiembrie, vor fi înmânate titluri de proprietate pentru 12.600 de familii în 19 din cele 32 de departamente ale ţării.

A doua etapă o va reprezenta arendarea către organizaţii de fermieri a 125.000 de hectare de pământ confiscate de la traficanţii de droguri, care sunt proprietarii unor mari suprafeţe de teren.


A treia etapă este achiziţionarea de către statul columbian a milioane de hectare de la Fedegan, măsură prin care preşedintele Gustavo Petro a declarat că se doreşte într-un final achiziţionarea la preţul pieţei a până la 5 milioane de hectare de pământuri de la actualii proprietari pentru a fi vândute la un preţ mai mic ţăranilor sau deţinătorilor de întreprinderi mici şi mijlocii.

Preţul de vânzare nu a fost încă stabilit, dat fiind că valoarea terenurilor depinde de la regiune la regiune.

Preşedintele Fedegan a dat asigurări că, prin dialog, s-a reuşit să se facă progrese rapide pentru a ajunge la un “amplu acord care va aduce multă linişte sectorului rural”. Totodată, Lafaurie a apreciat că acordul va permite ca “sectorul rural să consolideze o clasă de mijloc capabilă să răspundă provocărilor unei ţări care trebuie să fie neapărat o putere agroalimentară pentru întreaga lume”.

Din punct de vedere istoric, disputa pentru pământ şi imposibilitatea micilor fermieri de a avea acces la acesta au fost una dintre cauzele conflictului armat columbian, iar această tensiune s-a intensificat în ultimele săptămâni odată cu creşterea cazurilor de ocupare a unor proprietăţi în mai multe regiuni ale ţării.

În unele zone din nordul Columbiei, precum în departamentul Magdalena, marii proprietari de pământuri au început să se organizeze pentru a împiedica ocuparea pământurilor lor, fapt criticat de alte sectoare care amintesc că grupuri similare de autoapărare (tradiţional de dreapta) împotriva gherilelor (tradiţional de stânga) au stat la baza apariţiei, cu decenii în urmă, a temutelor grupuri paramilitare.

Reforma agrară a fost una dintre principalele promisiuni de campanie făcute de preşedintele Gustavo Petro, el însuşi un fost luptător de gherilă.

Citește și : Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida – VIDEO

Columbia este una dintre ţările lumii care înregistrează cea mai mare inegalitate în privinţa distribuţiei pământului şi se calculează că între şapte şi 10 milioane de hectare au fost achiziţionate în mod fraudulos sau violent de diferite grupări ilegale, în principal prin strămutarea ţăranilor sau pur şi simplu prin deposedare, în timpul celor mai negri ani ai conflictului armat.

În Columbia, circa 55 de milioane de hectare de pământ se află în prezent în mâini private.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.