StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 20 de morţi într-un accident de autocar în sud-vestul...

Cel puţin 20 de morţi într-un accident de autocar în sud-vestul Columbiei

Publicat:

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 15 au fost rănite într-un accident de autocar sâmbătă în sud-vestul Columbiei, a anunţat poliţia locală, scrie AFP, potrivit agerpres

Printre răniţi se numără o fetiţă de trei ani şi un băieţel de opt ani.

Accidentul s-a petrecut pe autostrada pan-americană şi, “din păcate, avem un bilanţ de 20 de morţi”, a declarat presei căpitanul de poliţie responsabil cu traficul în departamentul Narino.

Citește și : Şefa diplomaţiei germane atrage atenţia că Rusia i-ar putea folosi pe refugiaţi ca armă


Autocarul care circula între portul Tumaco şi oraşul Cali s-a răsturnat pe drum sâmbătă dimineaţă din cauza unei “defecţiuni mecanice”, a adăugat această sursă.

Potrivit colonelului Oscar Lamprea, responsabil cu traficul şi transport în cadrul poliţiei naţionale, “ipoteza este o avarie a sistemului de frânare”‘.

Citește și : Rusia folosește violul și violența sexuală ca ‘strategie militară’ în Ucraina (trimis ONU)

 

Concluziile preliminare indică faptul că şoferul a pierdut controlul autocarului la ieşirea dintr-o curbă în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii.

Echipele de salvare au acţionat peste nouă ore pentru a descarcera răniţii şi a-i transporta la diverse spitale din regiune, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.