StiripesurseDiasporaSoldații ruși au împușcat mortal un muzician ucrainean pentru că a...

Soldații ruși au împușcat mortal un muzician ucrainean pentru că a refuzat să participe la un concert în Herson

Publicat:

Soldații ruși au împușcat mortal un muzician ucrainean în locuința sa, după ce acesta a refuzat să participe la un concert în Hersonul ocupat, potrivit Ministerului Culturii de la Kiev, informează mediafax.

Dirijorul Iuriy Kerpatenko a refuzat să ia parte la un concert menit să demonstreze așa-numita “îmbunătățire a vieții pașnice” în Herson, a precizat ministerul într-o declarație pe pagina sa de Facebook.

Citește și : Franţa va forma ‘până la 2.000 de militari ucraineni’ pe teritoriul său

Concertul din 1 octombrie urma să fie susținut de orchestra de cameră Gileya, al cărei dirijor principal era Kerpatenko, dar acesta “a refuzat categoric să coopereze cu ocupanții”, se arată în declarație.

Kerpatenko, care a fost, de asemenea, dirijorul principal al Teatrului de Muzică și Teatru Dramatic Mykola Kulish din Herson, a postat mesaje sfidătoare pe pagina sa de Facebook până în luna mai.


Procuratura regională din Herson a lansat o anchetă oficială “pe baza încălcării legilor și obiceiurilor de război, combinată cu crimă intenționată”. Membrii familiei din afara Hersonului au pierdut contactul cu dirijorul în septembrie.

Condamnarea de către artiștii ucraineni și internaționali a fost rapidă. “Istoria Rusiei care impune o politică de “te conformezi sau mori” împotriva artiștilor nu este nouă. Are o istorie care se întinde pe sute de ani”, a declarat dirijoarea finlandezo-ucraineană Dalia Stasevska, care trebuia să dirijeze “Last Night of the Proms” la Albert Hall din Londra luna trecută, înainte de a fi anulat din cauza morții reginei.

“Am văzut prea multă tăcere din partea colegilor ruși”, a spus ea. “Ar fi oare momentul ca muzicienii ruși, în special cei care trăiesc și lucrează în străinătate, să ia în sfârșit atitudine împotriva acțiunilor regimului rus în Ucraina”.

Ea a făcut o paralelă între Kerpatenko și Mykola Kulish, dramaturgul ucrainean după care se numește teatrul în care a lucrat dirijorul.

Citește și : Banca Mondială spune că în Ucraina sărăcia a crescut de zece ori din cauza războiului

“Kulish a fost împușcat la 3 noiembrie 1937, lângă Sandarmokh, împreună cu alți 289 de scriitori, artiști și intelectuali ucraineni. Iuriy Kerpatenko a fost împușcat în locuința sa din Kherson în octombrie 2022”, a spus ea.

Acțiunile rușilor au fost un “genocid pur”, a declarat dirijorul Semyon Bychkov de la Paris, unde se afla în calitate de director muzical al Filarmonicii din Cehia. Dirijorul născut la Sankt Petersburg a părăsit Rusia în tinerețe, în anii 1970.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zece răniți și pagube importante după un nou atac al rușilor în Ucraina

Zece  oameni, printre care un copil, au fost răniți în urma bombardamentelor rusești de noaptea trecută asupra regiunilor Odesa și Zaporojie. Citește și: Un avocat...

La nivelul UE nu s-a ajuns la un acord privind cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei

Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a afirmat luni, înaintea unei reuniuni a miniștrilor de externe ai UE la Bruxelles, că statele membre...

Autarhia rusă

Puterea, afacerile și finanțele: deciziile care mișcă economia Ryszard Kapuściński, unul dintre cei mai mari jurnaliști din toate timpurile, obișnuia să spună că rușii sunt...

Cât costă, de fapt, anexarea Crimeei: Putin primește acum nota de plată

Moscova deține oficial Crimeea, dar îi e tot mai greu să o mențină ca un loc normal pentru viața cotidiană, pentru aprovizionare, logistică militară...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.