StiripesurseȘtirile zileiUNHCR avertizează că o lipsă de finanţare ar putea reprezenta o...

UNHCR avertizează că o lipsă de finanţare ar putea reprezenta o catastrofă pentru milioane de persoane

Publicat:

Agenţia ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a fost nevoită să reducă o serie de operaţiuni la nivel global din cauza unei lipse de finanţare, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Cel puţin 700 de milioane de dolari erau necesari până la sfârşitul acestui an, a precizat agenţia într-un comunicat, avertizând că “următoarea rundă de reduceri de ajutoare va fi catastrofală pentru persoanele aflate în dificultate”.

Citeşte şi: Preşedintele german face o vizită surpriză la Kiev – Black News

UNHCR a redus deja programe esenţiale, inclusiv în Uganda care se confruntă în prezent cu un focar de Ebola şi unde agenţia ONU nu a putut să procure suficient săpun şi produse de igienă.

În Ciad, alimentarea cu apă în taberele de refugiaţi a fost întreruptă din cauza lipsei de combustibil.


În Liban, 70.000 de “familii de refugiaţi extrem de vulnerabile nu mai primesc ajutor pentru plasa de siguranţă de la UNHCR”, a mai spus agenţia.

“Acesta este un apel de urgenţă real, imediat, fiind în joc vieţile oamenilor şi mijloacele de trai”, a declarat directorul pentru divizia relaţii externe a UNHCR, Dominique Hyde.

“Nevoile cresc din cauza suprapunerii războiului şi a violenţei, precum şi a factorilor economici şi geopolitici. Deşi donatorii au fost încă o dată generoşi, războaie noi – în special în Ucraina – şi crize nerezolvate înseamnă că finanţarea nu ţine pasul cu nevoile a milioane de persoane cele mai vulnerabile din lume”, a mai spus el.

Citeşte şi: Zelenski: Sentimentul de înfrângere devine tot mai puternic în Rusia – Black News

Agenţia a afirmat că “efectele în lanţ (ale crizei) din Ucraina” au afectat capacitatea organizaţiei de a distribui ajutor în mod echitabil în întreaga lume.

UNHCR s-a arătat extrem de îngrijorată de lipsa de finanţare pentru acţiunile sale din Orientul Mijlociu pe măsură ce iarna se apropie, în timp ce oamenii strămutaţi în alte ţări vor avea de asemenea de suferit. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.