StiripesurseDiasporaBlinken: SUA au avertizat 'clar şi direct' Rusia asupra consecinţelor unui...

Blinken: SUA au avertizat ‘clar şi direct’ Rusia asupra consecinţelor unui atac nuclear

Publicat:

Statele Unite au avertizat “clar şi direct” Rusia asupra consecinţelor lansării unui atac nuclear asupra Ucrainei, a afirmat secretarul de Stat american, Antony Blinken, catalogând drept “iresponsabile” acuzaţiile Moscovei că armata ucraineană ar fabrica arme radioactive, informează mediafax.

“Suntem preocupaţi” de riscul ca Rusia să utilizeze o armă nucleară. “Le-am comunicat clar şi direct acest lucru ruşilor, inclusiv preşedintelui Vladimir Putin”, a declarat Antony Blinken, la un eveniment organizat de agenţia Bloomberg.

Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

Secretarul de Stat american a catalogat acuzaţiile Rusiei că Ucraina ar fabrica bombe radioactive drept “o nouă invenţie” ce reflectă o retorică “iresponsabilă”.

Ministrul rus de Externe, Serghei Şoigu, a avertizat duminică, într-o conversaţie cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, că Ucraina pregăteşte un atac cu dispozitive radioactive artizanale. Moscova a atras atenţia şi Franţei şi Marii Britanii asupra riscurilor unui astfel de atac. Însă Casa Albă a respins imediat acuzaţiile Moscovei la adresa Kievului, pe care le consideră “o acţiune falsă de transparenţă”. Acuzaţiile Rusiei au fost respinse şi de Franţa, Marea Britanie şi NATO.


Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

Ucraina susţine că, de fapt, Rusia pregăteşte un atac radiologic pe care îl va atribui armatei ucrainene. Totuşi, Administraţia de la Kiev a anunţat că va primi inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la instalaţiile nucleare ucrainene, pentru a respinge clar acuzaţiile Rusiei. Inspectoratul ucrainean de Reglementare în domeniul Nuclear a anunţat că echipele AIEA se vor deplasa la două obiective atomice, situate în Kiev şi în Zhovti Vodi (regiunea Dnipropetrovsk), acestea fiind locurile asupra cărora Moscova a emis suspiciuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.