StiripesurseȘtirile zileiSUA consideră că armele lor nucleare sunt destinate să 'descurajeze orice...

SUA consideră că armele lor nucleare sunt destinate să ‘descurajeze orice formă de atac strategic’ (Pentagon)

Publicat:

SUA consideră că armele lor nucleare sunt destinate să “descurajeze orice formă de atac strategic”, inclusiv convenţional, a avertizat Pentagonul în noua sa strategie nucleară dată publicităţii joi, potrivit AFP, scrie , potrivit agerpres.   

“Aceasta include utilizarea unei arme nucleare, indiferent de puterea sa, şi aceasta include atacuri foarte importante de natură strategică, cu utilizarea de mijloace non-nucleare”, a precizat în faţa presei un înalt responsabil din Ministerul american al Apărării, explicând că această nouă abordare este destinată “să complice luarea unei decizii” de către adversar, într-un moment în care Rusia acuză Ucraina că s-ar pregăti să utilizeze o aşa-zisă “bombă murdară”.

Citește și: Kremlinul acuză Ucraina că a primit ORDIN de la americani să se retragă de la negocieri

“Rusia şi-a desfăşurat agresiunea împotriva Ucraina sub ameninţare nucleară, cu declaraţii iresponsabile, exerciţii nucleare la date neprevăzute anterior şi minciuni privind o utilizare potenţială a armelor de distrugere în masă”, se precizează în acest document, publicat pentru prima oară în acelaşi timp cu noua strategie de apărare americană.

În timp ce SUA se aşteaptă la un test nuclear iminent al Coreei de Nord, Pentagonul avertizează că o lovitură nucleară din partea Coreei de Nord ar însemna “sfârşitul regimului” lui Kim Jong Un.


“Orice atac nuclear al Coreei de Nord împotriva SUA sau a aliaţilor şi partenerilor lor va fi inacceptabil şi va conduce la sfârşitul acestui regim”, indică Pentagonul. “Nu există niciun scenariu în care regimul lui Kim ar putea face uz de arme nucleare şi să supravieţuiască”.

China a angajat un “efort ambiţios de expansiune, de modernizare şi de diversificare a forţelor sale nucleare, subliniază între altele Ministerul american al Apărării, care precizează că Beijingul “doreşte într-adevăr să deţină cel puţin 1.000 de ogive nucleare până la sfârşitul deceniului”.

Dar “Rusia este principalul rival al SUA cu forţele nucleare cele mai diverse şi cele mai capabile”, se precizează în document.

Citește și: Guvernul german spune că ambele conducte ale Nord Stream 2 au fost afectate de explozii

Rusia dispune de 1.550 ogive nucleare desfăşurate şi alte 2.000 nedesfăşurate.

“Arsenalul său nuclear modern, care ar urma să crească, reprezintă o ameninţare existenţială pe termen lung pentru SUA şi aliaţii şi partnerii noştri”, adaugă Ministerul Apărării, subliniind că “în anii 2030, SUA vor fi pentru prima oară în istoria lor confruntate cu două mari puteri nucleare (care vor fi) concurenţi strategici şi adversari potenţiali”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.