StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru un fost oficial ONU care a...

Ani grei de închisoare pentru un fost oficial ONU care a drogat şi violat femei

Publicat:

Un fost oficial ONU care a drogat şi violat femei timp de două decenii, în timpul unor misiuni umanitare în Orientul Mijlociu, a fost condamnat joi la 15 ani de închisoare, relatează dpa, potrivit agerpres.

Karim Elkorany, în vârstă de 38 de ani, a agresat sexual cel puţin 20 de femei – multe dintre ele prietene apropiate – în timpul călătoriilor în interes de serviciu în Irak, Egipt şi în timp ce se afla acasă în Statele Unite.

Citeşte şi: Un mort şi patru răniţi într-un atac cu cuţit lângă Milano (VIDEO); fotbalistul Pablo Mari, printre victime – Black News

Jurnaliste, bursiere ale programului Fulbright şi angajate ale ONU pe care Elkorany le-a abuzat s-au aflat printre cele nouă femei care au depus mărturie la Tribunalul federal din Manhattan. Ele au afirmat că sunt urmărite de gândul că nu cunosc detalii în legătură cu momentul în care au fost agresate sau ce fel de droguri a folosit Elkorany pentru a le lăsa inconştiente.

O jurnalistă, identificată drept Victima 1, a declarat că avea 31 de ani şi avea o căsnicie fericită când Elkorany a violat-o în timp ce se afla în misiune în Kurdistan, în noiembrie 2016. Ea a descris trauma care i-a zguduit viaţa ca fiind un cancer.


Elkorany a pledat vinovat în luna mai pentru acuzaţii de agresiune sexuală şi pentru că a minţit agenţii FBI.

Vezi şi: Bombardamentele ruse nu ne vor frânge, declară Zelenski, care a stat în întuneric lângă epava unei drone – VIDEO – Black News

Procurorul adjunct Lara Pomerantz a declarat că Elkorany şi-a fotografiat victimele inconştiente şi a infectat unele din ele cu boli cu transmitere sexuală pentru că nu purta prezervativ. Procurorul Damian Williams a descris faptele lui Elkorany ca fiind “monstruoase” şi le-a mulţumit femeilor care s-au prezentat la tribunal pentru a depune mărturie.

Karim Elkorany din West Orange, statul New Jersey, a început să lucreze în misiuni ONU de ajutor internaţional, dezvoltare şi relaţii externe în 2005. El s-a aflat într-o misiune UNICEF în Irak în perioada 2013-2016 înainte de a fi promovat ca specialist în comunicare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.