StiripesurseRăzboi in UcrainaUcraina cere excluderea Rusiei din G20: Putin are mâinile 'pătate de...

Ucraina cere excluderea Rusiei din G20: Putin are mâinile ‘pătate de sânge’

Publicat:

Ministerul de Externe ucrainean, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Oleg Nikolenko, a pledat marţi pentru excluderea Rusiei din Grupul celor mai puternice economii ale lumii G20 şi revocarea invitaţiei făcute preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la summitul acestui forum luna aceasta în Bali (Indonezia), relatează Reuters şi Ukrinform, potrivit agerpres.

‘Putin a recunoscut public că a ordonat atacuri cu rachete împotriva civililor ucraineni şi infrastructurii energetice’ a Ucrainei, a explicat Oleg Nikolenko într-o postare pe Twitter.

Citeşte şi: PERICOL pentru Terra! Un asteroid de mari dimensiuni se apropie de Pământ – Black News

‘Având mâinile pătate de sânge, nu ar trebui să i se permită să stea la aceeaşi masă cu lideri mondiali. Invitaţia lui Putin la summitul de la Bali trebuie revocată, iar Rusia trebuie exclusă din G20’, a insistat reprezentantul MAE ucrainean.

Un val de atacuri cu rachete ruseşti a vizat luni centrale hidroelectrice şi alte infrastructuri energetice şi hidrotehnice de importanţă critică în Ucraina. Rusia a declarat că a lovit ţinte militare şi de infrastructură energetică, dar Ucraina a infirmat, indicând că instalaţiile sale militare nu au fost vizate, potrivit Ukrinform.


Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat în aceeaşi zi că atacurile, precum şi decizia Moscovei de a se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră au constituit un ‘răspuns’ la atacul de sâmbătă cu drone împotriva navelor Flotei Rusiei din Crimeea, pe care l-a imputat Ucrainei.

În cadrul unei conferinţe de presă luni seara, Putin a afirmat că dronele ucrainene au folosit aceleaşi coridoare maritime pe care le tranzitează navele de cereale în cadrul acordului intermediat de ONU şi Turcia.

Citeşte şi: AIEA începe inspecţiile în Ucraina – Black News

ONU a contestat afirmaţia Moscovei potrivit căreia o navă civilă ucraineană care transporta cereale ar fi putut fi implicată în atacul cu drone împotriva navelor Flotei Rusiei din Sevastopol. Directorul Agenţiei umanitare a ONU, Martin Griffiths, a declarat că nicio navă de acest tip nu se afla în coridorul din ”zona de securitate” stabilită în Marea Neagră în momentul în care Rusia a declarat că a avut loc atacul, conform AFP.

Rusia a anunţat că se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene în urma atacurilor de sâmbătă asupra unor nave militare în portul Sevastopol, în Crimeea ocupată de Moscova, solicitând clarificări privind utilizarea în respectivele atacuri a unor drone maritime pe aşa-numitul “coridor al cerealelor”, zona de navigaţie sigură convenită la Istanbul în iulie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noua hartă a războiului din Ucraina. Schimbare majoră anunțată de generalul Sîrski

Generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a declarat luni că forțele Kievului au recucerit peste 600 de kilometri pătrați de teritoriu de la...

Rusia a respins inițiativele de pace ale Ucrainei și ale UE și vrea ca războiul să se termine într-un singur mod. Ce dorește

Înalți oficiali ruși au respins, de fapt, recentele propuneri ale Ucrainei și ale UE menite să relanseze negocierile pentru încetarea războiului pe scară largă...

Zelenski consideră că şi-a atins scopurile urmărite prin scrisorile adresate lui Putin şi Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat, la o conferinţă de presă desfăşurată marţi în Estonia, că a obţinut rezultatele pe care le aştepta de...

Bulgaria opreşte ajutorul militar pentru Ucraina

Guvernul bulgar a anunţat marţi că va înceta să trimită ajutor militar Ucrainei, argumentând că negocierea este singura cale de ieşire din războiul acestei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.