StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski: Rusia a cheltuit echivalentul a 2,3 milioane de pensii pentru...

Zelenski: Rusia a cheltuit echivalentul a 2,3 milioane de pensii pentru atacul masiv de luni împotriva Ucrainei

Publicat:

‘În loc să depăşească sărăcia’, Rusia a cheltuit numai pentru atacul masiv cu rachete de luni asupra Ucrainei echivalentul a 2,3 milioane de pensii în Federaţia Rusă, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în discursul său cotidian, difuzat marţi seara, potrivit EFE şi Unian, transmite şi agerpres.

‘Nu le pasă de costul terorii energetice. Dacă ne uităm doar la costul atacului rusesc de ieri (luni), rachetele şi dronele folosite au costat Rusia în medie echivalentul a peste 2,3 milioane de pensii’, a spus Zelenski.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că ‘nu-i pasă’ de foametea din lume – Black News

Rusia a recunoscut că atacul cu peste 50 de rachete a vizat 18 obiective energetice ucrainene din zece regiuni. Potrivit Kievului, Ucraina a doborât 45 din cele 55 de rachete de croazieră lansate în cursul acestui atac masiv, care a lăsat cu toate acestea sute de aşezări fără energie electrică.

‘Şi acesta este doar un atac!’- a exclamat Zelenski. ‘Adică veniturile lunare a 2.300.000 de pensionari ruşi… În loc să învingă sărăcia din ţara sa, liderul rus cheltuieşte totul pentru a evita să recunoască o greşeală istorică pe care a făcut-o cu acest război împotriva Ucrainei’, a afirmat preşedintele ucrainean.


Anterior şeful administraţiei militare regionale din Odesa, Serhii Bratciuk, afirmase pe contul său din Telegram că atacurile cu rachete asupra Ucrainei din 31 octombrie au costat ţara agresoare circa 400-600 milioane de dolari, ceea ce reprezintă bugetul anual al unor mari oraşe industriale ruseşti precum Ekaterinburg sau Novosibirsk, potrivit Unian.

Calculul e simplu, a explicat Bratciuk. Rusia a lansat luni cel puţin 50 de rachete de croazieră Kh-101 şi Kh-555. O rachetă Kh-101 costă 13 milioane de dolari, iar una Kh-555 – 7,5 milioane de dolari.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat marţi seară – potrivit Ukrinform – că administraţia americană a alocat 55 de milioane de dolari din fondurile Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) pentru repararea şi întreţinerea infrastructurii de alimentare cu agent termic în Ucraina.

Potrivit acestuia, asistenţa USAID include, în special, expedierea a peste 1.600 de generatoare, precum şi a unor sisteme de purificare a apei şi a altor echipamente de încălzire.

Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat cel puţin 10 rachete de diferite tipuri – Black News

‘În ultimele 36 de ore, Rusia a lansat aproximativ 100 de rachete împotriva instalaţiilor de alimentare cu apă şi cu energie electrică în Ucraina. Odată cu scăderea temperaturii, aceste atacuri ruseşti, care urmăresc să sporească suferinţa oamenilor simpli, sunt deosebit de odioase’, a subliniat Ned Price.

Fondurile alocate, a afirmat el, ar trebui să ajute Ucraina să repare şi să menţină infrastructura de alimentare cu căldură în 19 regiuni ale Ucrainei, în care trăiesc până la 7 milioane de ucraineni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.