StiripesurseȘtirile zileiTraficanţii de droguri îşi fac de cap în Ecuador! Preşedintele ţării...

Traficanţii de droguri îşi fac de cap în Ecuador! Preşedintele ţării declară stare de urgenţă

Publicat:

Preşedintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, a declarat miercuri starea de urgenţă în provinciile Guayas şi Esmeraldas, cele mai afectate de criminalitatea legată de traficul de droguri, la o zi după un val de atentate comise de bande de traficanţi şi soldate cu cinci morţi şi doi răniţi în rândul poliţiei, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Declar stare de urgenţă în provinciile Guayas şi Esmeraldas, şi interdicţie de circulaţie începând de la ora 21:00’, a anunţat preşedintele Lasso într-un discurs transmis la radio şi televiziune.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că ‘nu-i pasă’ de foametea din lume – Black News

Măsura va fi în vigoare timp de 45 de zile.

Constituţia îi permite preşedintelui să declare starea de urgenţă şi să trimită armata să intervină în situaţii de tulburări interne grave.


‘Aceste acte de sabotaj şi de terorism sunt o declaraţie deschisă de război contra statului de drept, a guvernului şi contra voastră a tuturor, cetăţenii’ Ecuadorului, a mai spus preşedintele conservator, care şi-a anulat o vizită personală în SUA.

Ministerul de Interne a transmis că atacurile de marţi au făcut ‘cinci morţi în rândul poliţiştilor’ la Guayaquil (capitala provinciei Guayas) şi Duran.

Anterior, ministrul Juan Zapata anunţase că doi poliţişti au fost ucişi şi doi răniţi la Guayaquil.

Administraţia penitenciarelor (SNAI) a comunicat că opt gardieni au fost luaţi ostatici marţi pentru scurt timp la Esmeraldas (nord-vest).

Bande de traficanţi de droguri au atacat cu explozivi şi arme de foc sedii de poliţie şi benzinării ca răspuns la transferul de deţinuţi din închisoarea Guayas 1 la Guayaquil.

Potrivit autorităţilor, 61 de poliţişti au murit în acest an din cauza violenţelor.

Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat cel puţin 10 rachete de diferite tipuri – Black News

Ecuadorul, situat între Peru şi Columbia, cei mai mari producători mondiali de cocaină, este un punct de tranzit al drogurilor având ca destinaţie Statele Unite şi Europa.

În 2021, autorităţile au confiscat un număr record de 210 tone de droguri, în principal cocaină. De la începutul anului, confiscările au însumat 160 de tone. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premierul Munteanu: „Moldova devine parte a economiei europene”

Republica Moldova va beneficia de investiții de peste 1 miliard de euro din partea companiilor private, inclusiv din UE, și a instituțiilor financiare internaționale. Citește...

Marta Kos la Chișinău: „Voi ați lucrat la propriul viitor și acest lucru va fi răsplătit”

Comisara europeană pentru extindere  Marta Kos, a declarat la Chișinău, în deschiderea conferinței investitorilor europeni, că deschiderea oficială a negocierilor pe cel mai important...

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.