StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia spune că Ucraina este dispusă să găzduiască pe teritoriul său...

Rusia spune că Ucraina este dispusă să găzduiască pe teritoriul său arme nucleare ale ţărilor NATO

Publicat:

Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat miercuri că Ucraina este dispusă să găzduiască pe teritoriul său arme nucleare din ţările membre ale NATO, transmite EFE, potrivit agerpres.

”Cunoaştem intenţiile Kievului de a crea o ‘bombă nucleară murdară’, dar şi disponibilitatea (Ucrainei) de a amplasa pe teritoriul său arme nucleare din ţările NATO”, a declarat Şoigu într-o reuniune prin videoconferinţă a statelor majore din Rusia şi Belarus.

Citeşte şi: SUA acuză Rusia că ‘nu-i pasă’ de foametea din lume – Black News

Şoigu a susţinut că, recent, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”le-a cerut ţărilor din Occident să efectueze atacuri nucleare preventive împotriva Rusiei”.

EFE aminteşte că, într-o videoconferinţă în octombrie la Institutul Lowy din Australia, Zelenski a îndemnat NATO la o ”acţiune preventivă” împotriva Rusiei pentru a împiedica această ţară să folosească arme nucleare, ceea ce a deranjat Moscova, în pofida faptului că, ulterior, reprezentanţi ai preşedinţiei ucrainene au clarificat faptul că Zelenski se referea la impunerea de sancţiuni.


”Statele Unite şi ţările europene ignoră demonstrativ şantajul nuclear al autorităţilor ucrainene, de exemplu, provocările în ceea ce priveşte centrala nucleară Zaporojie”, în prezent controlată de armata rusă, a afirmat Şoigu.

Ministrul apărării rus a acuzat Kievul că foloseşte ”metode de război interzise, inclusiv atentate teroriste, asasinate la comandă, bombardamente cu armament greu asupra populaţiei civile, folosirea civililor pe post de scuturi umane”.

”Totuşi, ţările din Occident încearcă să ignore acest lucru. Mai mult, stimulează escaladarea tensiunilor în conflictul din Ucraina”, a declarat el.

Şoigu a constatat că armata ucraineană primeşte constant armament modern şi muniţii din Occident.

”NATO le furnizează (ucrainenilor) informaţii secrete, le dă direct coordonatele obiectivelor, le trimite consilieri militari de-ai lor, alimentează armata ucraineană cu mercenari străini, duce un război informaţional şi ne impune sancţiuni”, s-a plâns Şoigu.

În opinia sa, NATO ”intenţionează să treacă de la îngrădirea Rusiei ca urmare a prezenţei sale avansate” la crearea unui sistem de apărare colectivă pe scară largă lângă frontierele ruse.

”Sunt create noi grupuri de batalioane tactice multinaţionale în Bulgaria, Ungaria, România şi Slovacia. Din februarie 2022, numărul efectivelor a crescut de 2,5 ori, a ajuns la peste 30.000 de persoane şi ar putea să crească şi mai mult în viitorul apropiat”, a avertizat Şoigu.

Februarie este luna în care Rusia a invadat Ucraina.

Ministrul rus a semnalat că, în ţările din Europa Centrală şi de Est, plus în ţările baltice, ”au fost amplasate forţe armate provenind din ţările NATO care nu sunt din aceste regiuni”.

Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat cel puţin 10 rachete de diferite tipuri – Black News

La rândul său, ministrul apărării belarus, Viktor Hrenin, a făcut apel la găsirea unor contramăsuri comune în contextul ”presiunii fără precedent în curs şi al impactului hibrid asupra Belarusului şi Rusiei”.

”În apropierea frontierelor Uniunii Statale (Rusia-Belarus) se produce militarizarea nejustificată a întregului flanc estic al NATO şi se îmbunătăţeşte activ infrastructura militară” a alianţei nord-atlantice, a susţinut Hrenin. El a denunţat faptul că, în apropierea Rusiei şi Belarusului, ”numărul activităţilor operative şi de antrenament de luptă al Alianţei a crescut de câteva ori”, la care se adaugă ”retorica agresivă” a politicienilor din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.