StiripesurseȘtirile zileiO schiţă în ulei, mult timp considerată o copie, atribuită în...

O schiţă în ulei, mult timp considerată o copie, atribuită în cele din urmă lui Rembrandt

Publicat:

Experţii în artă din Ţările de Jos au anunţat joi că o schiţă în ulei, considerată mult timp o simplă imitaţie şi care a rămas uitată într-un spaţiu expoziţional secundar al unui muzeu din Haga, este, de fapt, o creaţie a pictorului Rembrandt, informează AFP, potrivit agerpres.

Schiţa în ulei “Ridicarea Crucii”, care datează din jurul anului 1640, a fost multă vreme considerată o lucrare a unui discipol al celebrului maestru al artei flamande din secolul al XVII-lea.

Citeşte şi: Netanyahu REVINE şi consecinţele sunt SEISMICE – Black News

Însă noi cercetări realizate în colaborare cu specialişti de la Rijksmuseum din Amsterdam, cu ajutorul unor noi tehnici ştiinţifice, le-au permis reprezentanţilor Muzeului Bredius din Haga, unde schiţa este expusă după achiziţionarea sa din 1921, să ajungă la concluzia că opera de artă a fost realizată chiar de către Rembrandt.

“Calitatea detaliilor este atât de bine făcută, încât sunt convins că este vorba despre o lucrare a lui Rembrandt”, a declarat specialista în restaurare Johanneke Verhave.


Ea a studiat opera de artă alături de Jeroen Giltaij, fostul conservator-şef al picturilor vechi de la Muzeul Boijmans Van Beuningen din Rotterdam, care a “redescoperit” acea schiţă în timp ce făcea cercetări pentru o carte despre Rembrandt, în urmă cu aproximativ un an.

“Am privit această lucrare din nou şi din nou. Tuşele pensulei. Sunt strălucite”, a declarat Jeroen Giltaij. Acele “mari tuşe aplicate cu pensula” au fost detaliile care l-au convins că schiţa este într-adevăr o lucrare a pictorului Rembrandt.

Opera de artă a fost cumpărată de primul conservator al muzeului din Haga, Abraham Bredius, în 1921. Abraham Bredius era convins că achiziţionase un Rembrandt veritabil.

Dar, de-a lungul anilor care au urmat, mai mulţi experţi în artă au spus că lucrarea era o imitaţie grosieră. Această teorie a fost respinsă de Jeroen Giltaij.

“În timp ce o priveam, mi-am spus că Bredius avea dreptate. Cred că este într-adevăr vorba despre un Rembrandt”, a adăugat el.

“Nu este o copie”

Potrivit observaţiilor făcute de anumiţi experţi în artă, tuşele de pensulă nu erau suficient de detaliate pentru ca lucrarea să fie considerată un Rembrandt veritabil.

“Amintiţi-vă că este vorba despre o schiţă în ulei. Rembrandt este, în general, foarte precis şi rafinat, însă aceasta este o lucrare foarte aproximativă”, a spus Jeroen Giltaij.

Citeşte şi: Greta Thunberg: ‘Este timpul să transformăm sistemul capitalist opresiv și rasist al Occidentului! – Black News

“Motivul este că această schiţă în ulei reprezintă o schiţă pregătitoare pentru un alt tablou. El voia să arate compoziţia, o idee aproximativă despre cum ar putea să arate tabloul real”, a adăugat expertul olandez.

Lucrarea seamănă foarte mult cu o pictură realizată de Rembrandt în 1633, intitulată tot “Ridicarea Crucii” şi expusă în prezent la Muzeul de Artă “Alte Pinakothek” din Munchen.

O reflectografie în infraroşu şi scanări cu raze X au fost efectuate asupra schiţei, dezvăluind o serie de detalii interesante, a explicat Johanneke Verhave.

“Cercetările arată că schiţa conţine mai multe modificări aduse chiar de către artist în timp ce picta, ceea ce înseamnă că această compoziţie a lui era un proces creativ. Acest lucru înseamnă că artistul se răzgândea în timp ce lucra. În mod clar nu copia un alt tablou”, a adăugat experta olandeză.

Noile cercetări au demonstrat, de asemenea, că maniera în care pictorul îşi manevra pensula pe pânză corespunde într-adevăr tehnicii cunoscute a marelui maestru al picturii flamande.

Cercetările realizate de cei doi experţi au fost trimise specialiştilor de la Rijksmuseum, care au efectuat la rândul lor o analiză proprie.

“În ceea ce priveşte utilizarea materialelor de pictură, cercetătorii de la Rijksmuseum nu au găsit nimic pentru a contrazice atribuirea acestei lucrări lui Rembrandt”, au anunţat reprezentanţii Muzeului Bredius din Haga.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Progresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei

Secretarul general adjunct al Guvernului, Lilia Dabija, a prezidat, astăzi, ședința Secretariatului de implementare a Strategiei de reformă a administrației publice din Republica Moldova...

Circa 90 de inspectori de mediu au participat la seminare privind aplicarea normelor contravenționale

Circa 90 de inspectori din cadrul aparatului central și al subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) au participat, în luna iulie, la...

Ministerul Energiei propune ajustarea trimestrială a tarifelor la gaze

Pe fondul creșterii prețurilor la gazele naturale pe piețele europene, Ministerul Energiei propune ca tarifele la gaze să poată fi revizuite trimestrial, în funcție...

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.