StiripesurseDiasporaPutin: Au fost mobilizaţi 318.000 de rezervişti ruşi; 49.000 sunt deja...

Putin: Au fost mobilizaţi 318.000 de rezervişti ruşi; 49.000 sunt deja pe frontul ucrainean

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că au fost mobilizaţi circa 318.000 de rezerviştii pentru consolidarea trupelor ruse în Ucraina şi a insistat că civilii aflaţi în provincia ucraineană sudică Herson ”trebuie îndepărtaţi” din zonele periculoase de luptă, în timp ce trupele ruse se confruntă cu o contraofensivă a armatei ucrainene în această provincie ocupată parţial de Rusia, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

”Avem deja 318.000 (de mobilizaţi). De ce 318.000 ? Pentru că voluntari continuă să sosească. Numărul voluntarilor nu scade”, a spus Putin la o scurtă ceremonie desfăşurată în Piaţa Roşie din Moscova cu ocazia Zilei unităţii naţionale ruse.

Citește și : Blinken vrea progrese în privinţa drepturilor omului în Egipt înaintea COP27

El a decretat pe 21 septembrie mobilizarea parţială a circa 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele care iau parte la agresiunea contra Ucrainei, Putin şi ministrul său al apărării Serghei Şoigu argumentând că a fost nevoie de această măsură pentru a susţine o linie a frontului ce depăşeşte 1.000 de kilometri.

Dintre rezerviştii mobilizaţi, aproximativ 49.000 au fost deja desfăşuraţi în unităţile angajate în lupte în Ucraina, a precizat vineri Putin, care în aceeaşi zi a promulgat o lege ce permite mobilizarea persoanelor condamnate pentru delicte grave.


Pe de altă parte, ”cei care locuiesc în prezent în Herson trebuie îndepărtaţi din zonele de luptă cele mai periculoase”, a indicat liderul de la Kremlin, după ce trupele ruse au pierdut teren în această provincie în urma contraofensivei ucrainene.

”Populaţia civilă nu trebuie să sufere de pe urma bombardamentelor ce rezultă din măsuri ofensive, contraofensive şi altele”, a explicat el.

În urma contraofensivei ucrainene trupele ruse au evacuat deja de pe malul de vest al Niprului peste 70.000 de persoane, precum şi monumente şi vestigii istorice, inclusiv rămăşiţele prinţului Grigori Potemkin, care a fondat oraşul Herson în anul 1779.

Vice-guvernatorul prorus din Herson, Kiril Stremusov, a declarat joi că trupele ruse s-ar putea retrage complet de malul de vest al Niprului, ceea ce ar însemna şi retragerea din capitala omonimă a acestei provincii.

Citește și : SUA ar putea aproba vânzarea de F-16 către Turcia în două luni

Mai devreme vineri, preşedintele rus a depus o coroană de flori la monumentul ridicat în memoria lui Kuzma Minin şi a lui Dmitri Pojarski, doi reprezentanţi ai istoriei ruse care au contribuit la eliberarea Moscovei de sub ocupaţia poloneză la începutul secolului al XVII-lea. Ziua unităţii naţionale ruse omagiază această revoltă populară din anul 1612 împotriva forţelor polonezo-lituaniene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.