Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este vital ca Rusia să fie obligată să participe la discuţii de pace “autentice” şi a calificat această ţară ca fiind o forţă destabilizatoare într-o serie de probleme, inclusiv schimbările climatice, informează Reuters, potrivit agerpres.
În discursul său video de luni seara, preşedintele Zelenski a condamnat “influenţa destabilizatoare a Rusiei” în timp ce lumea se confruntă cu război, crize energetice şi alimentare şi distrugerea relaţiilor internaţionale obişnuite.
Citeşte şi: Germania îşi dublează finanţarea pentru protecţia pădurilor la nivel global – Black News
Agenda climatică, a opinat preşedintele ucrainean,”suferă cu adevărat” şi nu poate fi “pusă în aşteptare”.”Aşadar, oricine este serios în ceea ce priveşte agenda climatică trebuie să fie serios şi în ceea ce priveşte necesitatea de a opri imediat agresiunea rusă, de a restabili integritatea noastră teritorială şi de a forţa Rusia (să vină) la negocieri de pace autentice”, a declarat liderul de la Kiev.
Citeşte şi: Coreea de Nord califică drept nefondate acuzaţiile SUA că ar furniza armament Rusiei – Black News
Un consilier al preşedintelui Zelenski declarase anterior că Ucraina este pregătită pentru discuţii cu un lider rus, dar nu cu preşedintele Vladimir Putin.
Publicaţia americană Washington Post a scris la sfârşitul săptămânii trecute că administraţia Biden încurajează conducerea Ucrainei să dea semnale de deschidere faţă de negocieri cu Moscova.











