StiripesurseȘtirile zileiUganda devansează sfârşitul anului şcolar pentru a evita infectările cu Ebola

Uganda devansează sfârşitul anului şcolar pentru a evita infectările cu Ebola

Publicat:

Sfârşitul anului şcolar a fost devansat cu două săptămâni şi fixat pentru 25 noiembrie în Uganda, unde o epidemie a virusului Ebola a ucis deja opt copii începând din 20 septembrie, a anunţat marţi Ministerul Educaţiei din această ţară africană, informează AFP, potrivit agerpres.

“Guvernul a examinat şi a aprobat o propunere a Ministerului Sănătăţii ce vizează reducerea celui de-al treilea trimestru şcolar cu două săptămâni cu scopul de a decongestiona şcolile susceptibile să crească vulnerabilitatea copiilor la infecţiile provocate de MVE (maladia virusului Ebola)”, a anunţat într-un comunicat publicat marţi ministrul ugandez al Educaţiei, Janet Museveni, care este totodată soţia preşedintelui Ugandei, Yoweri Museveni.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

“Grădiniţele, şcolile primare şi şcolile gimnaziale se vor închide la finalul celui de-al treilea semestru, vineri, 25 noiembrie 2022”, a precizat ea, adăugând că unităţile şcolare “vor trebui să organizeze examene (…) puţin mai devreme, începând de săptămâna viitoare”.

Reapariţia virusului Ebola, oficializată de Guvernul ugandez pe 20 septembrie – o premieră după 2019 în această ţară din Africa de Est -, a ucis până în prezent 53 de oameni din totalul celor 135 de cazuri de infectare, potrivit datelor oficiale din 6 noiembrie.


Janet Museveni a anunţat că 23 de infectări au fost recenzate în rândul copiilor, dintre care opt au murit, iar alţi 16 au fost plasaţi în carantină pe 4 noiembrie pentru a fi evaluaţi în scopul depistării unei eventuale infectări.

Unsprezece copii şcolarizaţi în cinci şcoli din capitala Kampala, precum şi în districtele învecinate Wakiso şi Mubende, figurează printre cazurile depistate pozitiv, a precizat ea.

“Închiderea mai devreme a şcolilor va reduce zonele de concentrare în care copiii intră în fiecare zi în contact strâns cu alţi copii, iar profesorii şi alţi membri ai personalului angajat sunt susceptibili să răspândească virusul”, a mai spus Janet Museveni.

Autorităţile ugandeze au prelungit sâmbătă cu trei săptămâni perioada de lockdown în care au fost plasate două districte din centrul ţării, considerate epicentrul epidemiei, în care au fost adoptate măsuri stricte, precum interdicţii de călătorie şi închiderea spaţiilor publice.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

Ebola este o febră hemoragică virală, adeseori mortală. Boala poartă numele unui râu din Republica Democrată Congo (RDC), în proximitatea căruia a fost depistată pentru prima dată în anul 1976.

Transmiterea la oameni se face prin fluide corporale, iar principalele simptome sunt febră, vărsături, hemoragii şi diaree.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

Reguli noi pentru străinii din Moldova

Decretul de promulgare și noua lege privind regimul străinilor din statele non-UE aflați pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial și...

Au fost lansate pregătirile pentru deschiderea primului cluster de negocieri

Republica Moldova se apropie de o nouă etapă în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Președinția Cipriotă a Consiliului UE a lansat pregătirile pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.