StiripesurseȘtirile zileiAutorităţile locale dintr-un comitat din Arizona promit 'toleranţă zero' faţă de...

Autorităţile locale dintr-un comitat din Arizona promit ‘toleranţă zero’ faţă de tentativele de intimidare a alegătorilor

Publicat:

Autorităţile locale dintr-un comitat din Arizona, în vestul SUA, au anunţat luni că au întărit măsurile de securitate cu ocazia alegerilor de marţi, la jumătatea mandatului, promiţând “toleranţă zero” faţă de tentativele de intimidare a alegătorilor, relatează AFP, potrivit agerpres

“Dacă alegeţi să încălcaţi legea, am mai multe celule care vă aşteaptă”, a declarat şeriful comitatului Maricopa, Paul Penzone, într-o conferinţă de presă luni.

Citește și : Péter Szijjártó: Cu Trump la Casa Albă, nu ar fi fost război în Ucraina!

Alegătorii americani sunt chemaţi marţi la urne, în cadrul unor alegeri cruciale, să reînnoiască componenţa Camerei Reprezentanţilor, o treime din Senat şi numeroase funcţii pe plan local, precum guvernatorii.

În jurul acestui comitat cu 4,5 milioane de locuitori se concentrase o mare parte din acuzaţii – respinse – de fraudă electorală în 2020 în acest stat unde Joe Biden l-a devansat pe Donald Trump.


De atunci, neîncrederea faţă de sistemul de vot nu a făcut decât să crească în rândul membrilor Partidului Republican din regiune, iar principalii săi candidaţi locali aderă la acuzaţiile de fraudă pe care Donald Trump le propagă de atunci, când a pierdut alegerile prezidenţiale, în pofida numeroaselor probe care demonstrează contrariul.

Aceasta nu a împiedicat observatori mascaţi, dintre care unii înarmaţi, să se învârtă în jurul urnelor în care se depun buletine ale votului anticipat cu scopul, potrivit lor, să împiedice umplerea urnelor cu buletine introduse ilegal.

Paul Penzone a declarat că va desfăşura agenţi în civil pentru a păzi birourile de votare şi a proteja transferul urnelor. “Nu m-am gândit niciodată în viaţa mea că vom institui bariere fizice, garduri şi sârmă ghimpată pentru a proteja o clădire unde are loc o votare liberă”, a afirmat el.

Secretarul de stat local Katie Hobbs, responsabilă de buna desfăşurare a alegerilor în Arizona, a spus că se aşteaptă la posibile renumărări ale buletinelor şi la recursuri legale de contestare a rezultatelor.

“Avem în Arizona pragul cel mai important pentru a provoca o renumărare, stabilit la 0,5% din voturi, şi cred că cel puţin un scrutin se va juca în această marjă”, a explicat luni seara această democrată care candidează pentru postul de guvernator.

În faţa presei, Katie Hobbs a explicat de asemenea că se aşteaptă ca oponenta sa, republicana Kari Lake, să revendice victoria înainte chiar ca rezultatele să fie cunoscute.

Citește și : Zelenski le care americanilor ‘să menţină o unitate de neclintit’ până la ‘restabilirea păcii’ în Ucraina

“Este în joc democraţia”, a spus candidata democrată, exprimând temeri cu privire la izbucnirea unor violenţe în acest stat, unde manifestanţi înarmaţi se reuniseră timp de mai multe nopţi în 2020 pentru a contesta alegerea lui Joe Biden.

“Dat fiind ceea ce s-a petrecut în 2020, ne pregătim pentru aşa ceva”, a explicat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.