StiripesurseȘtirile zileiCinci persoane au fost arestate după accidentul produs în timpul unui...

Cinci persoane au fost arestate după accidentul produs în timpul unui concert al trupei Mirror

Publicat:

Poliţia din Hong Kong a arestat vineri cinci persoane, suspectate de falsificare şi neglijenţă, după un accident produs în iulie pe scenă care ar putea duce la paralizia pe viaţă a unuia dintre dansatorii celei mai faimoase trupe de băieţi din Hong Kong, Mirror, a confirmat o sursă din cadrul poliţiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

În timpul unui concert pe 28 iulie susţinut de trupa Mirror, un ecran LED gigant de 500 de kilograme, suspendat deasupra scenei, a căzut peste grupul de artişti, lovindu-l pe unul dintre ei în zona gâtului şi lăsându-l în stare critică.

Citeşte şi: Kievul minimalizează ameninţarea unui atac nuclear, dar observă o disciplinare a forţelor ruse – Black News

Cinci persoane au fost arestate vineri, fiind suspectate de falsificare şi acuzate că au scăpat ecranul, a declarat sursa din cadrul poliţiei.


Cei cinci inculpaţi au lucrat pentru antreprenorul principal al producţiei, Impact Engineering, şi pentru subcontractantul Hip Hing Loong Stage Engineering Company, a informat presa locală.

Imaginile înfiorătoare din momentul accidentului, surprinse de fanii îngroziţi, au şocat Hong Kong-ul, evidenţiind problemele în respectarea normelor de siguranţă, şi au stârnit discuţii ample despre condiţiile de muncă din industria divertismentului.

În august, o anchetă guvernamentală a concluzionat că fuseseră folosite cabluri de proastă calitate şi că greutatea ecranului pe care îl susţineau nu a fost evaluată corect, fără a desemna la momentul respectiv un vinovat.

Dansatorul Mo Li, în vârstă de 28 de ani, a fost rănit grav la coloana vertebrală şi a rămas în stare critică timp de peste o lună. Medicii spun că şansele lui de recuperare completă sunt reduse.

Citeşte şi: Coreea de Sud spune că NU vinde americanilor obuze de artilerie destinate ucrainenilor – Black News

Un al doilea dansator a fost rănit mai uşor.

Luna trecută, organizatorii concertului Music Nation şi MakerVille, au apărat alegerea echipei lor de producţie şi au respins acuzaţiile privind tăierea cheltuielilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.