StiripesurseȘtirile zileiAcuzat de viol, Paul Haggis va plăti 7,5 milioane de dolari...

Acuzat de viol, Paul Haggis va plăti 7,5 milioane de dolari victimei sale

Publicat:

Regizorul canadian Paul Haggis, laureat al premiului Oscar, a fost găsit joi vinovat de către un tribunal civil din New York pentru violarea unei specialiste în publicitate în 2013, căreia îi va fi obligat să-i plătească 7,5 milioane de dolari, informează AFP, potrivit agerpres.

Paul Haggis, regizorul în vârstă de 69 de ani al filmului “Crash” şi scenaristul lungmetrajelor “Million Dollar Baby” şi “Casino Royale”, a fost judecat de către un juriu civil la Curtea Supremă din New York, la finalul unui proces care a început pe 19 octombrie.

Citeşte şi: Coreea de Sud spune că NU vinde americanilor obuze de artilerie destinate ucrainenilor – Black News

El fusese acuzat în decembrie 2017 de o specialistă în publicitate care lucrează în industria cinematografică, Haleigh Breest, că a violat-o în ianuarie 2013, când aceasta avea vârsta de 26 de ani.

În perioada care a urmat, în plin val #MeToo al dezvăluirilor făcute despre violenţele sexuale şi sexismul practicat împotriva femeilor, cineastul canadian a fost acuzat de agresiune sexuală de alte trei femei. El a fost judecat însă la New York doar pentru faptele denunţate de Haleigh Breest, pe care cineastul le-a negat întotdeauna.


Mai recent, în iunie, Paul Haggis a fost arestat în sudul Italiei, din nou pentru o prezumată agresiune sexuală comisă asupra unei tinere femei, acuzaţie pe care cineastul a negat-o.

În timpul procesului, avocaţii cineastului au sugerat juriului din New York că plângerea lui Haleigh Breest a fost coordonată de Biserica Scientologică, cu care Paul Haggis a rupt toate relaţiile şi pe care cineastul a criticat-o de mai multe ori de atunci.

Această teorie a fost respinsă de către avocaţii reclamantei.

Citeşte şi: Kievul minimalizează ameninţarea unui atac nuclear, dar observă o disciplinare a forţelor ruse – Black News

În plângerea sa, Haleigh Breest afirmă că în seara zilei de 31 ianuarie 2013, după proiecţia unui film în Manhattan, regizorul a insistat ca ea să vină în apartamentul lui, deşi tânăra i-a spus că ar prefera să meargă într-un bar. Odată ajunşi în apartament, Paul Haggis i-a făcut mai multe avansuri, înainte de a o obliga să întreţină cu el un raport sexual oral şi, apoi, să o violeze.

Cunoscut pe plan internaţional drept unul dintre creatorii popularului serial TV “Walker Texas Ranger”, Paul Haggis a câştigat în 2006 premiile Oscar pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun scenariu original cu lungmetrajul “Crash”. El este şi scenaristul filmelor “Million Dollar Baby”, “Flags of our Fathers” şi “Letters from Iwo Jima”, regizate de Clint Eastwood, precum şi al două lungmetraje din franciza “James Bond” – “Casino Royale” şi “Quantum of Solace”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.