StiripesurseRăzboi in UcrainaBiden şi Sunak denunţă bombardamentele 'barbare' ale Rusiei împotriva civililor în...

Biden şi Sunak denunţă bombardamentele ‘barbare’ ale Rusiei împotriva civililor în Ucraina

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Rishi Sunak au denunţat miercuri bombardamentele ‘barbare’ ale Rusiei împotriva civililor în Ucraina, pe fondul creşterii tensiunilor după ce o rachetă a căzut pe teritoriul Poloniei, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘În timp ce liderii din lumea întreagă s-au reunit aici la Bali pentru a încerca să facă progrese spre pace, (preşedintele rus Vladimir) Putin loveşte civili, copii, femei, ceea ce este practic barbar’, a declarat Biden în debutul întâlnirii cu premierul britanic Rishi Sunak în marja summitului G20 ce se desfăşoară în insula indoneziană.

Citeşte şi: Deputaţii cehi au adoptat o rezoluţie care califică drept ‘terorist’ actualul regim din Rusia – Black News

‘Rusia poate şi trebuie să pună capăt acestui război’, a afirmat Joe Biden, citat de agenţia de presă EFE.

Sunak s-a declarat ‘de acord’ cu această calificare, evocând ‘parteneriatul’ dintre Londra şi Washington în acţiune ‘când vine vorba de a înfrunta acţiunile barbare ale Rusiei în Ucraina’.


Căderea unei rachete într-un sat din sud-estul Poloniei a intervenit în timp ce Ucraina a fost vizată marţi de intense bombardamente ruseşti asupra infrastructurii civile.

Rusia a efectuat marţi cel mai masiv atac aerian asupra infrastructurii energetice a Ucrainei de la începutul războiului în februarie, lansând peste 90 de rachete, notează EFE.

Atacurile Rusiei intervin în plin summit G20 de la care preşedintele rus Vladimir Putin a fost absent şi după retragerea umilitoare a armatei sale din regiunea Herson, din sudul Ucrainei, singura capitală regională pe care forţele ruse au cucerit-o rapid, fără lupte, în primele zile ale invaziei în Ucraina.

Bombardamentele ruseşti au provocat oprirea automată a reactoarelor la două centrale nucleare în Ucraina, a indicat marţi seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, subliniind că de acum ‘aproximativ două milioane de ucraineni au rămas fără electricitate’.

‘Mai multe reactoare de la două centrale s-au oprit automat în urma loviturilor. Aceste consecinţe au fost calculate, iar inamicul ştia exact ce face’, a spus Zelenski într-un mesaj adresat naţiunii marţi seara.

Citeşte şi: Erdogan este ‘convins’ că acordul privind cerealele ucrainene va fi prelungit – Black News

Deşi Londra consideră Washingtonul drept aliatul său cel mai apropiat, relaţiile dintre cele două capitale au fost umbrite în ultimii ani din cauza Brexitului, comentează AFP.

Administraţia preşedintelui Joe Biden, mândru de originile sale irlandeze, nu vede cu ochi buni dorinţa guvernului britanic de a reveni în mod unilateral asupra statutului special post-Brexit negociat cu Uniunea Europeană. Washingtonul exprimă temeri că aceasta va submina acordurile fragile de pace din 1998, care au pus capăt a trei decenii de violenţe între unionişti, în mare parte protestanţi, şi republicani, majoritar catolici, în provincia britanică, conform agenţiei de presă franceze. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.