StiripesurseDiasporaPeskov: Invazia Rusiei în Ucraina va continua indiferent de vreme

Peskov: Invazia Rusiei în Ucraina va continua indiferent de vreme

Publicat:

Invazia Rusiei în Ucraina va continua indiferent de vreme, a spus, joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, sugerând, în condiţiile în care zăpada şi temperaturile scăzute se fac simţite inclusiv la Kiev, că milioane de ucraineni trebuie să sufere de frig din cauza conducătorilor lor, pentru că aceştia refuză să negocieze, scrie news.ro .

Întrebat despre milioanele de persoane rămase fără electricitate după atacurile masive asupra Ucrainei din această săptămână şi ţinând cont că temperaturile sunt preconizate să scadă în continuare, Peskov a spus: ”Operaţiunea militară specială continuă, iar continuarea ei nu depinde de condiţiile climatice şi meteorologice”, relatează CNN.

Citește și: Macron susţine ideea lui Lula de a organiza COP în Amazonia în 2025

Întrebat de ce milioane de civili trebuie să sufere, neavând electricitate şi căldură, Peskov s-a referit la ”lipsa de dorinţă din partea părţii ucrainene de a rezolva problemele, de a se implica în negocieri”.

Potrivit lui Peskov, autorităţile de la Kiev nu sunt dispuse să negocieze, iar în cazul în care ar fi, îşi doresc negocieri ”publice”, lucru pe care Moscova nu îl vede posibil.


”Este greu să ne imaginăm negocieri publice, nu există aşa ceva. Şi cu atât mai puţin într-o astfel de situaţie”, a declarat Peskov.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că Ucraina este dispusă să se angajeze în discuţii diplomatice cu ruşii. Cu toate acestea, el a semnat un decret la începutul lunii octombrie prin care exclude orice negocieri cu omologul rus Vladimir Putin. Acest decret a venit ca răspuns la anexarea autoproclamată de către Rusia a teritoriilor din estul Ucrainei în urma unor referendumuri pe care statele occidentale nu le recunosc ca fiind veridice.

Citește și: Biden îi felicită pe republicani pentru victoria obţinută în Camera Reprezentanţilor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.