StiripesurseȘtirile zileiRusia 'speră' într-un schimb de deţinuţi cu Statele Unite

Rusia ‘speră’ într-un schimb de deţinuţi cu Statele Unite

Publicat:

Rusia a afirmat vineri că speră că un schimb de deţinuţi cu Statele Unite, ce l-ar viza mai ales pe traficantul de arme rus Viktor Bout, va putea avea loc, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Sper că perspectiva (unui schimb) nu doar este de actualitate, ci se întăreşte, şi că va veni momentul în care vom obţine un acord concret’, a declarat viceministrul de externe Serghei Riabkov, citat de agenţiile de presă ruse.

Citește și: O rachetă nord-coreeană pare să fi căzut în Zona Economică Exclusivă a Japoniei – Black News

Riabkov a afirmat că au loc negocieri ‘în mod profesionist’, printr-un ‘canal special dedicat’.

Aceste declaraţii intervin la o zi după anunţul privind transferul într-o colonie penitenciară din Rusia al baschetbalistei americane Brittney Griner, arestată la Moscova şi condamnată pentru ‘trafic de droguri’.


Susţinătorii săi denunţă un dosar politic, acuzând autorităţile ruse că o ţin ostatică în contextul tensiunilor ruso-americane legate de Ucraina.

Între Moscova şi Washington au loc de mai multe luni discuţii în jurul unui schimb care i-ar implica pe Brittney Griner şi alţi americani aflaţi în detenţie în Rusia, care, la rândul său, speră să-l recupereze pe Viktor Bout.

Acesta, supranumit ‘negustorul morţii’, a fost arestat în Thailanda în 2008 şi în prezent execută o condamnare la 25 ani de închisoare în SUA.

Citeşte şi: ‘Mein Kampf’, ‘cadoul perfect’ de Crăciun în Noua Zeelandă – Black News

Rusia a reproşat de câteva ori Statelor Unite că fac declaraţii politice legate de negocierile privind un schimb de deţinuţi, Moscova cerând ca acestea să rămână secrete.

‘Deocamdată, nu am găsit un numitor comun, dar este incontestabil că Viktor Bout face parte dintre cei vizaţi de discuţii şi sperăm într-un rezultat pozitiv’, a mai afirmat Riabkov. 

Citeşte şi:  Guvernul dezminte: Sistemul informațional „Alegeri” este sub control CEC

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova va găzdui sesiunea ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Peste 50 de delegații, așteptate la Chișinău

Pe 14 și 15 mai, R. Moldova va găzdui sesiunea ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Evenimentul...

Peste 3.520 de abateri rutiere înregistrate în zile de odihnă

Peste 3.520 de șoferi au comis încălcări ale Regulamentului circulației rutiere în zile de odihnă. Potrivit datelor publicate de Poliția Națională, 76 de conducători...

Maia Sandu la Erevan: Integrarea în UE, cea mai importantă prioritate a Republicii Moldova

Integrarea în Uniunea Europeană reprezintă cea mai importantă prioritate a Republicii Moldova, a declarat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, înaintea Summitului Comunității Politice...

OPEC+ crește producţia de petrol cu 188.000 de barili pe zi începând din iunie

Reprezentanţii a şapte mari producători de petrol din cadrul OPEC+ au anunţat că producţia alianţei va fi crescută cu 188.000 de barili pe zi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.