StiripesurseSintezeErdogan speră să cucerească Afrinul până miercuri seară. Kurzii îi trimit...

Erdogan speră să cucerească Afrinul până miercuri seară. Kurzii îi trimit un mesaj ironic: ‘VISEAZĂ!’

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că speră că armata turcă şi aliaţii săi rebeli sirieni vor cuceri până în cursul serii oraşul Afrin, din nord-vestul Siriei, împotriva căruia a fost declanşată o operaţiune militară vizând alungarea unei miliţii kurde, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Ne-am apropiat puţin de Afrin. Sper, cu voia Domnului, că Afrin va cădea complet până diseară’, a afirmat Erdogan într-un discurs televizat, după ce Ankara a anunţat marţi că forţele sale au încercuit acest oraş. Erdogan a mai afirmat că civili din Afrin sunt evacuaţi în autovehicule printr-un coridor special.

Citeşte şi: Moscova ‘SE ÎNFOAIE’: ‘Nimeni nu poate da ultimatumuri unei puteri nucleare!’

Ulterior, o sursă prezidenţială de la Ankara a nuanţat declaraţiile lui Erdogan, afirmând că preşedintele turc a vrut de fapt să spună că speră ca oraşul Afrin să fie ‘încercuit complet până miercuri seară’, nu cucerit.

Reacţionând la declaraţia preşedintelui turc, un înalt responsabil kurd din Siria a susţinut că acesta ‘visează’ atunci când vorbeşte despre o cucerire iminentă a oraşului Afrin.


‘Se pare că preşedintele (…) Erdogan visează cu ochii deschişi atunci când vorbeşte despre o cădere a oraşului Afrin în această seară’, a declarat Redur Khalil, un purtător de cuvânt al Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG).

Citeşte şi: Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani

Pe de altă parte, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anunţat că zece combatanţi pro-regim au fost ucişi miercuri în nord-vestul Siriei, în lovituri aeriene ale armatei turce care au vizat barajul lor de control în apropierea enclavei kurde Afrin.

Barajul se află pe singurul drum care leagă oraşul Afrin din enclava kurdă cu teritoriul adiacent aflat sub controlul regimului preşedintelui Bashar al-Assad, şi unde sunt situate localităţile Nobol şi Zahraa.

Citeşte şi:  Erdogan, testat negativ pentru COVID-19 la cinci zile după ce s-a infectat

Barajul a fost ridicat recent pentru a opri activitatea călăuzelor care le cer sume exorbitante civililor din Afrin pentru a-i lăsa să părăsească acest teritoriu, indică OSDO.

Turcia a lansat la 20 ianuarie o amplă ofensivă în enclava kurdă Afrin din Siria, situată la frontiera sa.

Obiectivul este alungarea miliţiei kurde YPG, considerată de Ankara grupare teroristă, dar aliat crucial al SUA în lupta antijihadistă.

Citeşte şi: Donald Trump îşi doreşte ca SUA să-şi formeze o ‘armată spaţială’

În discursul de miercuri, preşedintele turc Erdogan a mai afirmat că militanţii din nordul Irakului vor fi în curând anihilaţi: ‘Verificăm cuiburile de terorişti din nordul Irakului cu fiecare ocazie. În curând, îi vom zdrobi cu putere pe teroriştii de acolo’, a subliniat el.

Ministrul de externe Mevlut Cavusoglu a declarat săptămâna trecută că Turcia şi guvernul central din Irak ar putea lansa o operaţiune militară comună împotriva militanţilor kurzi după alegerile parlamentare irakiene din luna mai. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

PSD blochează România. Ce face preşedintele Nicușor Dan?

PSD părăsește guvernarea, PNL se aliniază în spatele lui Ilie Bolojan, UDMR a anunțat că nu va susține un executiv minoritar, iar USR e...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.