StiripesurseExterneDonatorii pentru Republica Moldova se reunesc la Paris

Donatorii pentru Republica Moldova se reunesc la Paris

Publicat:

La Paris are loc luni o conferinţă a donatorilor internaţionali pentru Republica Moldova, care vor încerca să susţină această ţară afectată în multe privinţe de războiul din Ucraina, transmite dpa, potrivit agerpres.

La eveniment sunt aşteptaţi miniştrii de externe moldovean – Nicu Popescu, român – Bogdan Aurescu şi german – Annalena Baerbock, iar la final vor lua cuvântul preşedintele francez Emmanuel Macron şi omoloaga sa din Republica Moldova, Maia Sandu.

Citește și : Hakeem Jeffries şi-a lansat candidatura pentru preluarea conducerii democrate din Camera Reprezentanţilor

Prima conferinţă a donatorilor respectivi a avut loc la Berlin în aprilie, iar a doua la Bucureşti în iulie; s-au adunat în total 600 de milioane de euro pentru asistenţă, reaminteşte dpa. Următoarea reuniune similară va avea loc anul viitor, la Chişinău.

Pe teritoriul republicii cu numai 2,6 milioane de locuitori au ajuns după invazia rusă în Ucraina sute de mii de refugiaţi ucraineni, dintre care mulţi au trecut mai departe spre alte state europene. Au rămas însă 90.000 de ucraineni care au nevoie de sprijin.


Republica Moldova este puternic dependentă de importurile de gaze din Rusia, iar Moscova a ameninţat cu sistarea furnizării. Populaţia suferă din cauza inflaţiei ridicate, la fel ca în multe alte ţări europene, în timp ce războiul afectează comerţul cu Ucraina şi periclitează securitatea. Republica Moldova a primit în iunie, odată cu Ucraina, statutul de ţară candidată la Uniunea Europeană.

Citește și : Igor Dodon a fost eliberat din arestul la domiciliu

În timpul pregătirii conferinţei donatorilor, Franţa a subliniat că este foarte dispusă să ajute Republica Moldova.

Vizita la Paris a şefei diplomaţiei germane are loc în contextul recentelor tensiuni în relaţiile bilaterale cu Franţa. O şedinţă de guvern comună a fost anulată luna trecută în ultimul moment, inclusiv din cauza divergenţelor privind criza energetică din Europa. Premierul francez Elisabeth Borne urmează să se întâlnească marţi la Berlin cu cancelarul german Olaf Scholz. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.