StiripesurseDiasporaScrisoarea Papei Francisc către ucraineni: 'Durerea voastră este durerea mea'

Scrisoarea Papei Francisc către ucraineni: ‘Durerea voastră este durerea mea’

Publicat:

Papa Francisc a scris o scrisoare către poporul ucrainean în care a menționat curajul oamenilor și a afirmat că „durerea voastră este durerea mea”. Scrisoarea a fost publicată vineri de Vatican, informează mediafax.

„Nu trece o zi în care să nu fiu aproape de voi și să nu vă port în inima mea și în rugăciunile mele. Durerea voastră este durerea mea”, a scris Papa în scrisoarea redactată în italiană.

Citește și: FRIGUL IERNII, noua armă a lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina

Francisc nu a menționat Rusia, dar a întrebat: „Cum este posibil ca oamenii să trateze alți oameni în acest fel?”, potrivit CNN.

De asemenea, Papa a menționat suferința tinerilor ucraineni uciși și a persoanelor care au fost nevoite să fugă din cauza războiului. „În fiecare dintre ei se află înfrângerea întregii umanități”, a spus el.


Scrisoarea și-a exprimat compasiunea pentru tinerii „care au trebuit să ia armele în mână pentru a-și apăra cu curaj țara”, pentru mamele care și-au pierdut soții, pentru persoanele în vârstă și pentru voluntari.

„În acest ocean de rău și durere… la nouăzeci de ani de la teribilul genocid Holodomor, vă admir ardoarea. Chiar și în imensa tragedie pe care o suferiți, poporul ucrainean nu s-a descurajat niciodată și nu s-a abandonat la compătimire”, a mai spus Papa.

Citește și: Parlamentul Franţei sistează dezbaterea privind interzicerea coridelor

 

Holodomorul din 1932-1933 a fost provocat în mod artificial de liderul sovietic Iosif Stalin, care a eliminat stocurile de alimente de la țăranii ucraineni, ceea ce a dus la moartea a milioane de oameni.

„Lumea a recunoscut un popor îndrăzneț și puternic, un popor care suferă și se roagă, plânge și luptă, rezistă și speră, un popor nobil și martir”, a precizat Papa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.