StiripesurseSintezeTrei militari israelieni, reținuți pentru o presupusă răzbunare împotriva palestinienilor în...

Trei militari israelieni, reținuți pentru o presupusă răzbunare împotriva palestinienilor în Cisiordania

Publicat:

Trei militari israelieni au fost reținuți luni, au anunțat reprezentanții armatei. Ei sunt suspectați că au aruncat o bombă improvizată asupra palestinienilor în apropiere de orașul Betleem din Cisiordania, ca răzbunare pentru confiscarea cadavrului unui adolescent, informează mediafax.

Săptămâna trecută, în Cisiordania, bărbați înarmați palestinieni au confiscat cadavrul unui licean israelian dintr-un spital din orașul Jenin, unde fusese transportat după un accident de mașină, potrivit Forțelor de Apărare israeliene.

Citește și:  Ucişi, răniţi sau dispăruţi, copiii din Ucraina sunt şi ei victime ale războiului

Incidentul a alimentat temerile că armata ar putea lansa un asalt pentru a recupera corpul adolescentului. Totuși, acesta a fost returnat după aproximativ 30 de ore, în urma unor negocieri care, potrivit unui diplomat, au implicat ONU.

Bărbații înarmați nu au spus de ce au luat cadavrul, dar palestinienii au manifestat în aceeași zi în Jenin, cerând eliberarea rămășițelor rudelor lor pe care, potrivit acestora, Israelul le reține.


Armata israeliană a anunțat prin intermediul unui comunicat că a lansat o anchetă privind atacul asupra palestinienilor din apropierea Betleemului.

Ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, a declarat că, dacă se va afla că incidentul a fost un act de răzbunare, armata are de-a face cu un „incident grav”.

Citește și: Premierul Sunak se angajează să menţină ajutorul militar pentru Ucraina

„Soldații israelieni nu iau legea în mâinile lor și nu se răzbună”, a scris Gantz pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.