StiripesurseȘtirile zileiMyanmar pregăteşte repatrierea musulmanilor rohingya

Myanmar pregăteşte repatrierea musulmanilor rohingya

Publicat:

Myanmar intenţionează să repatrieze circa 700.000 de musulmani din minoritatea musulmană rohingya care au fugit în Bangladesh pentru a scăpa de o represiune brutală a armatei în 11 “sate noi”, a declarat joi pentru dpa secretarul permanent în Ministerul de Externe, Myint Thu. 

Refugiaţii rohingya din Bangladesh afirmă că au fost alungaţi din satele lor situate în statul Rakhine din nordul Myanmar (fostă Birmania) de către forţele naţionale de securitate într-o campanie de ucideri, violuri şi incendieri de case începută în august anul trecut, relatează agerpres.

Citeşte şi: Tragedie în marina SUA – 2 militari morţi după ce un avion Super Hornet s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament

Potrivit Myanmar, operaţiunile efectuate au fost măsuri legitime de securitate pentru a restabili legea şi ordinea în urma unor atacuri mortale ale militanţilor rohingya comise pe 25 august.

Luni, Amnesty International a anunţat că sute de sate ale rohingya în Rakhine au fost demolate cu buldozerul pentru a fi dezvoltată acolo infrastructură militară.


Potrivit lui Myint Thu, 374 de refugiaţi rohingya au fost verificaţi pentru repatriere şi ar urma să se întoarcă “în câteva săptămâni”, mai întâi într-o tabără de tranzit şi apoi într-un “sat nou” şi “sigur” aproape de casele în care locuiau înainte.

Grupuri pentru drepturile omului şi ONU cer ca întoarcerile rohingya să fie voluntare, sigure şi la locul lor de origine şi nu în sate fabricate sau tabere.

Citeşte şi: Budapesta cere autorităţilor române SĂ ANULEZE amenzile date primarilor din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc

Myint Thu a declarat că Myanmar este gata să colaboreze cu agenţiile ONU pentru aceste repatrieri şi că o propunere a Agenţiei pentru refugiaţi UNHCR şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNPD) este evaluată de biroul consilierului de stat Aung San Suu Kyi.

ONU a emis “o notă pentru a sublinia modul în care condiţiile pentru întoarcerea sigură, demnă şi voluntară a refugiaţilor (…) ar putea fi create cu sprijinul acestor agenţii”, potrivit miercuri unui comunicat al Naţiunilor Unite.

Miercuri, în Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, Myanmar a respins acuzaţiile Naţiunilor Unite că acţiunile guvernului în Rakhine “poartă semne distinctive de genocid”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.