StiripesurseȘtirile zileiFostul preşedinte al Chinei A MURIT la 96 de ani

Fostul preşedinte al Chinei A MURIT la 96 de ani

Publicat:

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin a murit miercuri la vârsta de 96 de ani, a anunţat presa de stat chineză, citată de Reuters şi France Presse, potrivit agerpres.

Jiang a murit din cauza leucemiei şi de insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la ora 12.13, a declarat agenţia oficială de presă Xinhua.

Citeşte şi: UE alocă fonduri pe baza unor date pe care Eurostat nu le poate verifica – Black News

Jiang Zemin şi-a condus ţara într-o eră de profunde tulburări din 1989 până la începutul anilor 2000.

El a ajuns în fruntea Partidului Comunist Chinez (PCC) după reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Tiananmen din Beijing şi a fost alături de transformarea celei mai populate ţări din lume într-o putere mondială.


“Jiang Zemin a murit de leucemie şi insuficienţă multiplă de organe la Shanghai, la 12.13 (miercuri), 30 noiembrie 2022, la vârsta de 96 de ani’, a precizat Xinhua (China Nouă).

Când Jiang Zemin a fost numit oficial în 1989 de fostul lider Deng Xiaoping ca succesor al său, China era abia la începutul modernizării sale economice, notează AFP.

Citește și: Moţiune de cenzură contra fostului prim-ministru australian după numiri secrete în timpul pandemiei – Black News

Când Jiang a părăsit funcţia de preşedinte în 2003, China devenise membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a câştigat organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008 şi era pe cale să devină o superputere.

Fost primar şi şef al PCC din Shanghai, Jiang Zemin a continuat, cu un cerc de lideri apropiaţi, să exercite influenţă asupra vieţii politice chineze chiar şi după pensionarea sa oficială, potrivit analiştilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.