StiripesurseSintezeBlinken îi cere lui Netanyahu să respecte 'principiile democratice fundamentale'

Blinken îi cere lui Netanyahu să respecte ‘principiile democratice fundamentale’

Publicat:

Secretarul american de stat Antony Blinken a atras atenţia duminică asupra faptului că Statele Unite se vor opune creării de către noul guvern israelian condus de Benjamin Netanyahu a unor noi colonii în Cisiordania ocupată şi i-a mai cerut acestuia să respecte ”principiile democratice fundamentale”, făcând aici referire la ”drepturile persoanelor LGBT+”, potrivit agerpres.

”Vom continua de asemenea să ne opunem fără echivoc oricărei acţiuni care pune în pericol soluţia a două state, mai ales extinderea coloniilor, măsuri în vederea anexării Cisiordaniei, perturbarea statu quo-ului istoric al locurilor sfinte, demolările şi expulzările, precum şi incitarea la violenţă”, a indicat şeful diplomaţiei americane, într-o intervenţie în cadrul grupului progresist american pro-Israel J Street, relatează AFP.

Citește și : De la Moscova până în Ural:lanţul de buncăre ale preşedintelui rus, în centrul unei anchete a jurnaliştilor ruşi

Benjamin Netanyahu a primit mandatul pentru formarea noului guvern israelian, după ce în urma alegerilor anticipate din 1 noiembrie blocul său de dreapta a reuşit să formeze o majoritate împreună cu formaţiuni ultra-ortodoxe şi de extremă-dreapta.

În intervenţia sa de duminică Blinken l-a felicitat totuşi pe Netanyahu, ale cărui relaţii cu SUA au fost adesea tensionate în precedentele sale mandate de premier. Dar ”vom judeca guvernul (israelian) pe baza politicilor sale şi nu pe cea a personalităţilor individuale”, a adăugat el, menţionând de asemenea că administraţia preşedintelui american Joe Biden va lucra ”fără răgaz” pentru a menţine un ”orizont de aşteptare” în vederea creării unui stat palestinian.


Angajat în negocierile guvernamentale, Netanyahu a semnat joi un acord de coaliţie cu una dintre cele trei formaţiuni de extremă-dreapta, ”Sionismul religios”, care a obţinut în Ministerul Apărării un post cheie în domeniul colonizării în Cisiordania, iar liderul acestei formaţiuni, Bezalel Smotrich, într-un comunicat comun cu Netanyahu şi-a menţionat intenţia de a ”dezvolta colonizarea”.

Secretarul american de stat i-a mai cerut lui Netanyahu să respecte ”principiile democratice fundamentale, printre care drepturile persoanelor LGBT+”, după ce un alt acord de coaliţie încheiat de viitorul premier israelian cu un lider al extremei drepte adversar al mişcării LGBT+ a provocat mânia acesteia.

Întrebat despre declaraţia lui Blinken, într-un interviu acordat duminică postului american NBC, Netanyahu a răspuns: ”Eu voi decide politicile” aplicate în Israel.

Citește și : Directorul OMS avertizează că o nouă variantă îngrijorătoare a COVID ar putea apărea

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.