StiripesurseSintezeGruparea jihadistă Statul Islamic a utilizat arme chimice în Irak (experți...

Gruparea jihadistă Statul Islamic a utilizat arme chimice în Irak (experți ONU)

Publicat:

Experţi ai Naţiunilor Unite au descoperit noi probe ale utilizării armelor chimice de către gruparea jihadistă Statul Islamic în timp autoproclamatului său califat, indică un raport care urma să fie dezbătut luni de Consiliul de Securitate, potrivit AFP, scrie agerpres.

Membrii Unitad, echipa de anchetatori responsabilă să facă Statul Islamic să răspundă pentru crimele sale, afirmă că au primit “probe testimoniale, digitale şi documentare” referitoare în special la utilizarea armelor chimice în Irak în timpul califatului (2014-2019).

Citește și: Moscova anunţă un atac ucrainean cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei

Experţii concluzionează că Statul Islamic “a fabricat şi produs rachete şi mortiere chimice, muniţii chimice pentru lansatoare de rachete, ogive chimice şi dispozitive explozive artizanale”.

Ancheta se concentrează în special pe “finanţarea, aprovizionarea şi logistica Statului Islamic şi legăturile sale cu elementele de comandament, pentru a înţelege mai bine care erau presupusele locuri de fabricare, producere şi utilizare a armelor în Irak, pe obţinerea unor informaţii suplimentare despre agenţii fabricaţi şi vectorii utilizaţi”.


Experţii au analizat în special un atac comis împotriva localităţii Taza Khormatu la 8 martie 2016. Ei afirmă că au primit “o importantă cantitate de elemente probatorii”, în special “state de plate şi elemente ale corespondenţei” grupării jihadiste.

Echipa “a examinat probe privind indemnizarea familiilor pentru ‘martiriul’ membrilor lor ucişi, în timp ce manipulau arme chimice şi registre privind instruirea furnizată de către agenţi de rang înalt asupra utilizării unor substanţe chimice ca arme, în special a dispozitivelor cu dispersie chimică”.

Printre produsele utilizate figurau “fosfură de aluminiu, clor, bacteria Clostridium botulinum, cianura, nicotina, ricinul şi sulfatul de taliu”.

Raportul subliniază “complicaţiile medicale de care suferă în prezent rezidenţii din Taza Khormatu (maladii cronice, cancere şi tulburări de reproducere, în special)”.

Citește și: Ministrul turc al Justiţiei: Extrădarea unui membru al PKK de către Suedia în weekend este un ‘început’

Documentul revine de asemenea asupra altor crime majore, în special violenţe sexuale în masă, persecutarea comunităţii creştine din Irak şi a altor comunităţi, precum şi distrugerea patrimoniului cultural şi religios.

Jihadiştii instituiseră în iunie 2014 un “califat” într-o vastă regiune din Irak şi Siria. O coaliţie internaţională, condusă de SUA, combătuse gruparea până când Forţele Democratice Siriene (FDS), dominate de kurzi, au cucerit în martie 2019 ultimul bastion al Statului Islamic, Baghouz (în estul Siriei), punând capăt “califatului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.