StiripesurseȘtirile zileiFostul lider chinez Hu Jintao şi-a făcut prima apariţie publică de...

Fostul lider chinez Hu Jintao şi-a făcut prima apariţie publică de când ar fi fost scos forţat din sală la Congresul Partidului Comunist Chinez

Publicat:

Fostul lider chinez Hu Jintao a fost văzut luni la funeraliile lui Jiang Zemin, aceasta fiind prima sa apariţie publică de la Congresul Partidului Comunist Chinez din octombrie, când ar fi fost scos forţat din sală, sub privirile lui Xi Jinping, relatează AFP , scrie news.ro

Imaginile difuzate de televiziunea de stat CCTV îl arată pe Hu Jintao participând luni la o ceremonie la Spitalul General al Armatei din Beijing pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului preşedinte Jiang Zemin, chiar înainte de incinerarea acestuia.

Citește și : Moscova anunţă un atac ucrainean cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei

Hu Jintao este filmat stând alături de preşedintele Xi Jinping, în timp ce un consilier stă în apropiere, iar cei doi lideri se înclină de trei ori în faţa catafalcului lui Jiang Zemin. Apoi, Hu Jintao pare să meargă cu un pas nesigur, cu ajutorul aceluiaşi asistent, în timp ce oficiali ai partidului se duc la catafalc şi discută cu văduva lui Jiang Zemin.

În octombrie, Hu Jintao, în vârstă de 79 de ani, a apărut îmbătrânit şi obosit la Congresul Partidului Comunist. În ultima zi, în faţa camerelor de luat vederi, el a fost escortat, aparent împotriva voinţei sale, fiind scos afară din sala principală a Palatului Poporului, unde avea loc ceremonia de închidere a congresului. Acest incident a perturbat secvenţa perfect coregrafiată care a deschis calea celui de-al treilea mandat al lui Xi Jinping.


Presa de stat a susţinut ulterior că Hu Jintao nu se simţea bine, dar nemulţumirea sa vizibilă în timp ce era condus spre ieşire a dus la speculaţii privind posibile motivaţii politice care au dus la scoaterea sa din sală. Unii au interpretat incidentul ca pe un mesaj politic clar al lui Xi Jinping către cei care s-ar opune celui de-al treilea mandat al său.

Citește și : Ministrul turc al Justiţiei: Extrădarea unui membru al PKK de către Suedia în weekend este un ‘început’

În discursul său de deschidere a Congresului, Xi Jinping a declarat că a îndreptat problemele vaste care afectau China şi partidul, despre care a spus că au fost moştenite de la predecesorii săi, inclusiv de la Hu Jintao, menţionând corupţia şi distribuţia inegală a bogăţiei. Iar Hu Chunhua, un protejat al lui Hu Jintao al cărui nume a fost vehiculat pentru a se alătura Comitetului Permanent al Biroului Politic al partidului – vârful puterii în China – nu a fost selectat. Noul Comitet Permanent este compus acum doar din susţinătorii şi aliaţii lui Xi Jinping. Pe internet, cenzura a şters foarte repede după incident toate referinţele la plecarea intempestivă a lui Hu Jintao de la Congres.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.