StiripesurseDiasporaŞoigu acuză Ucraina de 'terorism nuclear' la centrala nucleară Zaporojie

Şoigu acuză Ucraina de ‘terorism nuclear’ la centrala nucleară Zaporojie

Publicat:

Ministrul apărării rus Serghei Şoigu a declarat marţi că Ucraina continuă să bombardeze centrala nucleară Zaporojie, creând în mod deliberat ameninţarea unei posibile catastrofe nucleare, informează Reuters, potrivit agerpres

Potrivit lui Şoigu, forţele ruse iau “toate măsurile” pentru a asigura siguranţa centralei nucleare, cea mai mare din Europa, în faţa a ceea ce el califică drept “terorism nuclear” din partea Kievului.

Citește și : Moscova anunţă un atac ucrainean cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei

Ucraina neagă că ar bombarda centrala nucleară Zaporojie, care se află sub controlul forţelor ruse din primele zile ale războiului, şi acuză Rusia de atacuri asupra acesteia.

“Unităţile noastre iau toate măsurile pentru a asigura siguranţa centralei nucleare Zaporojie”, a declarat Şoigu comandanţilor săi în cadrul unei conferinţe telefonice, a cărei transcriere scurtată a fost postată pe site-ul Ministerului Apărării rus. “În schimb, regimul de la Kiev caută să creeze aparenţa unei ameninţări de catastrofă nucleară, continuând să bombardeze centrala în mod deliberat”, a adăugat ministrul rus.


Serghei Şoigu a spus că Ucraina a lansat 33 de bombe de calibru mare asupra centralei în ultimele două săptămâni. Majoritatea au fost interceptate de forţele aeriene ruse, însă “unele au lovit obiective ce afectează siguranţa operaţiunilor la centrala nucleară”, a adăugat el.

“Noi clasificăm aceste atacuri ale trupelor ucrainene drept terorism nuclear”, a declarat Serghei Şoigu.

Atât Moscova, cât şi Kievul se acuză reciproc de atacuri asupra centralei Zaporojie. De asemenea, Kievul a acuzat Moscova că foloseşte centrala nucleară drept depozit de arme.

Agenţia Internaţională pentru Energie Nucleară (AIEA), sub egida ONU, insistă asupra înfiinţării unei zone de siguranţă în jurul centralei, atenţionând asupra riscului reeditării catastrofei nucleare de la Cernobîl.

Citește și : Ministrul turc al Justiţiei: Extrădarea unui membru al PKK de către Suedia în weekend este un ‘început’

Ministrul-adjunct al apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Riabkov, a declarat marţi, potrivit agenţiei TASS, că există o “dinamică pozitivă” în discuţiile cu AIEA în privinţa înfiinţării unei astfel de zone de siguranţă în jurul centralei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.