StiripesurseȘtirile zileiFulgerele au ucis 907 de persoane în India în 2022

Fulgerele au ucis 907 de persoane în India în 2022

Publicat:

India a înregistrat în acest an un salt important în ceea ce priveşte evenimentele meteorologice extreme, precum valuri de căldură şi fulgere, numărul deceselor asociate acestora fiind cel mai mare din ultimii trei ani, conform datelor guvernamentale anunţate miercuri, transmite Reuters. Oamenii de ştiinţă pun bilanţul tragic pe seama schimbărilor climatice, potrivit agerpres

Au fost înregistrate de aproape opt ori mai multe valuri de căldură, 27 în total, iar numărul fulgerelor a crescut de peste 111 ori în 2022, ucigând 907 persoane, a indicat Ministerul Ştiinţelor Pământului într-un raport prezentat Parlamentului.

Citește și : China critică ‘supoziţiile nefondate’ dintr-un raport american privind arsenalul nuclear al Beijingului

Numărul furtunilor a crescut de peste cinci ori, ajungând la 240.

Cele 2.183 de decese din acest an (până luna trecută) în urma unor astfel de evenimente reprezintă cea mai ridicată cifră înregistrată după 2019, când au fost 3.017 de decese.


Fulgerele, inundaţiile şi ploile abundente au reprezentat cauza a 78% dintre decesele din acest an, potrivit acestor date.

Temperaturile din timpul sezonului musonic din India au crescut în acest secol, iar ţara s-ar putea confrunta cu valuri de căldură mai frecvente în viitor, a indicat guvernul în august.

India este al treilea mare poluator cu carbon la nivel mondial, cu toate că emisiile sale pe cap de locuitor sunt mult mai reduse comparativ cu situaţia din multe ţări dezvoltate.

Ţara cu o populaţie de aproape 1,4 miliarde de locuitori a înregistrat cea mai călduroasă lună martie de mai bine de un secol, temperaturile fiind neobişnuit de ridicate şi lunile următoare, în aprilie şi mai, situaţie pusă în principal pe seama schimbărilor climatice.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în perioada 1998-2017 peste 166.000 de persoane au murit la nivel global ca urmare a valurilor de căldură.

Citește și : Xi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

Se preconizează că schimbările climatice vor provoca între anii 2030 şi 2050 aproximativ 250.000 de decese pe an din cauza malnutriţiei, malariei, diareei şi stresului termic.

Pakistan, ţară vecină din vest, s-a confruntat în acest an cu inundaţii devastatoare care au afectat o treime din ţară, provocând moartea a peste 1.500 de persoane şi afectând milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Documente declasificate: laboratoare biologice finanțate de SUA, inclusiv în Ucraina / Rusia reacționează vehement

Kirill Dmitriev, reprezentantul special al preşedintelui Rusiei pentru investiţii şi cooperare economică internaţională şi director general al Fondului Rus de Investiţii Directe (RDIF), a reacţionat după...

Agențiile imobiliare critică dur noile măsuri fiscale

Uniunea Agențiilor Imobiliare avertizează că propunerile incluse în politica fiscală pentru 2027 ar putea exercita presiuni suplimentare asupra pieței imobiliare și asupra cetățenilor, prin...

Cum a devenit Irlanda de Nord o pepinieră a revoltelor

Violența erupe ca o repetare a răzmeriței din 2025, alimentată și de tendința multor politicieni de a se raporta echivoc la criminalitate.   Locuințe, mașini și...

Bolojan a părăsit congresul PAS şi a plecat val-vârtej în România

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, și-a întrerupt sâmbătă vizita la Chișinău și a plecat de urgență la București după ce președintele României, Nicușor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.